Pakistan: Atacul talibanilor asupra unei şcoli militare s-a încheiat cu uciderea atacatorilor, dar şi a peste 130 de copii

0
281

Atacul unui comando al talibanilor asupra unei şcoli militare din oraşul pakistanez Peshawar s-a încheiat ieri după-amiază în urma intervenţiei în forţă a trupelor speciale, toţi atacatorii au fost ucişi, dar şi cu peste 130 de victime din rândul elevilor, transmite AFP, citând poliţia locală. Şase luptători din Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TPP), deghizaţi în militari, au pătruns în şcoală la ora locală 10.30 (05.30 GMT). În clădire se aflau circa 500 de elevi, copii ai militarilor pakistanezi. Potrivit martorilor, atacatorii au intrat în fiecare clasă şi au ucis copiii, pe cei mai mulţi împuşcându-i în cap. Armata a intervenit rapid, iar cu o oră înaintea terminării operaţiunii bilanţul victimelor era de 130 de morţi, majoritatea copii, dar acest bilanţ ar putea creşte, pentru că sunt şi 25 de răniţi în stare gravă. Atacatorii şi-au pierdut viaţa în schimbul de focuri ori s-au sinucis detonând centurile cu explozivi pe care le aveau asupra lor. Este cel mai grav atac terorist în Pakistan după atentatul de la Karachi, comis în anul 2007, la revenirea în ţară a fostului premier Benazir Bhutto şi soldat cu 139 de morţi. În ultimii şapte ani, talibanii au comis sute de atacuri pe teritoriul pakistanez, ucigând peste 7.000 de persoane. Gruparea TPP a anunţat că a comis atacul ca represalii pentru operaţiunea militară „Zarb-e-Azb”, lansată în iunie şi în continuare în desfăşurare împotriva bazelor sale şi a celor ale aliaţilor săi din Al-Qaeda din Waziristanul de Nord, o zonă tribală din nord-vest situată la frontiera afgană. Creată în anul 2007, această mişcare, constituită dintr-o multitudine de facţiuni islamiste, a declarat „război sfânt” guvernului de la Islamabad pentru alianţa încheiată de acesta cu SUA.