Ponta despre Antonescu: Şi-a minţit colegii. Antonescu: Nu îi permit să mă facă mincinos

0
395

Dacă stenogramele privind legea amnistiei care au apărut, recent, în presă, sunt adevărate, Crin Antonescu „şi-a minţit colegii”, a spus ieri premierul Victor Ponta, făcând referire la dezvăluirile din şedinţa de vineri a liberalilor. „Domnul preşedinte Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii, pentru că am fost la USL cel puţin 12 persoane atunci când domnia sa a fost de acord cu legea amnistiei. După aceea a zis să dau ordonanţă de urgenţă mai bine. Am spus, evident, că nu dau ordonanţă de urgenţă pe aşa ceva şi s-a hotărât, repet, în USL. Dacă stenogramele sunt adevărate, Antonescu şi-a minţit colegii. Nu ar fi prima dată când Antonescu le spune ceva colegilor şi nouă altceva. (…) Într-adevăr, ce are dreptate domnul Antonescu, nu am vorbit niciodată, nici eu nu am ştiut, până marţi (n.r. – 10 decembrie), despre acele modificări la Codul Penal (n.r. – prin care parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici şi nu vor mai putea fi cercetaţi de DNA). Asta e adevărat”, a precizat Ponta. Întrebat când i-a solicitat Antonescu să adopte ordonanţă, premierul a spus că acum câteva săptămâni. În replică la aceste acuzaţii, liderul PNL şi co-preşedinte al USL Crin Antonescu a recunoscut că înregistrările apărute în presă sunt „autentice”, subliniind că „am spus întotdeauna adevărul, chiar dacă, aşa cum era în acest caz, nu aş fi dorit să-l spun public. (…) Eu nu am minţit, acesta este adevărul. Eu, spre deosebire de alţii, nu am fost dovedit vreodată mincinos şi nu-i permit nici lui Victor Ponta, nici altcuiva să spună astfel de lucruri.  (…) Domnul Ponta vorbeşte azi despre o decizie luată în USL privitoare la susţinerea legii amnistiei. Nu-i adevărat. (…) Dacă o asemenea decizie politică s-ar fi luat, atunci nu ne putem explica nici avizul negativ al ministrului Justiţiei pe proiectul amnistiei, şi nici declaraţia de la Johannesburg a primului-ministru, prin care se declară împotriva acestei legi”. Totodată, liderul PNL a spus că nu i-a cerut niciodată premierului Ponta să dea o ordonanţă de urgenţă pe subiectul amnistiei, ci doar „a invocat această posibilitate”, în cazul în care premierului „ţine la această lege şi (…) doreşte să-şi asume răspunderea”. Antonescu a atras atenţia că „acest atac lipsit de bună cuviinţă din partea lui Victor Ponta ne pune într-o situaţie dificilă. PNL se află la guvernare nu printr-o înţelegere între mine şi Victor Ponta. Se află la guvernare în consecinţa votului dat de români în formula USL” şi s-a declarat „profund mâhnit când văd că un om pe care l-am ajutat cu toate puterile mele şi ale partidului spre a deveni premier are un asemenea comportament. Anumite decizii ale PSD, unilaterale, mi-au dat sentimentul că forţează nişte hotărâri pe care nu le-am discutat şi nu sunt în programul de guvernare”. Preşedintele liberalilor a admis apoi că, deşi „ne va fi greu să mergem mai departe, nu pot să rup o alianţă pentru că nu mai am încredere într-un om”. Câteva ore mai târziu însă, întrebat dacă este iminentă o rupere a USL după Anul Nou în cazul în care vor continua disputele, Antonescu a răspuns: „Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da. Dar, câtă vreme suntem în activitate, ca să spun aşa, câtă vreme lucrurile care ţin de guvernare, de legislaţie se desfăşoară normal, şi salut în sensul acesta faptul că PSD a înţeles să retragă legea amnistiei sau să o amâne sau ce fac dânşii cu ea, dar, în orice caz, să nu mai fie pe agendă, încercăm să mergem înainte”. Chestionat dacă vede o cale de împăcare cu Victor Ponta în acest moment, liderul PNL a spus că „pe mine nu mă mai interesează împăcări, nu mă mai interesează prietenii, când se ajunge la aşa ceva nu ne mai putem pune asemenea probleme. Pe mine mă interesează însă să salvăm decenţa. Pentru că dacă lucrurile capătă aspecte patologice, cu 12 oameni care erau…deja te sperii. Vreau însă să fim decenţi (…) Iar avem declaraţii a căror veridicitate trebuie să o verificăm. Am avut Roşia Montană, votez ca premier, nu votez, sau invers. Bun, am trecut. Am avut telefonul ăla nenorocit, care nu s-a dat. Am vrut să o acopăr. Povestea asta, care ia o turnură biblică, cu 12 persoane… Chiar sunt alarmat, nu vreau să insist. Să ne spună, cum îi spunea dânsul domnului Băsescu, să scoată stenogramele, care erau ăia 12? Zău, chiar pare o situaţie tristă, nu vreau să mai comentez”. „Dacă vrea să îl rupă, să îl rupă (USL-ul). Eu nu vreau”, a replicat Ponta, întrebat despre afirmaţiile lui Antonescu. Reamintim că, într-o înregistrare apărută recent în presă, preşedintele PNL, Crin Antonescu, le spune colegilor de partid, la şedinţa de vineri a Biroului Politic, că Victor Ponta i-ar fi propus să dezaprobe public Legea graţierii şi a amnistiei, dar să o voteze în plen, notează „Gândul”. Într-o notă a articolului se face referire la o înregistrare audio din aceeaşi şedinţă, în care Crin Antonescu spune explicit: „Premierul a insistat, pornind de la aceeaşi idee cu care a insistat şi în cazul Roşia Montană, o idee stupidă, şi anume că se poate foarte bine ca domnia sa să spună că nu e de acord, că anumiţi miniştri să spună că nu e bine, că eu, ca lider politic, din anumite raţiuni, nu sunt de acord, dar, ce sa vezi, în Parlament trece legea”.