Cu toate că fac parte dintr-o familie săracă, Mihaela şi Cristina, în vârstă de şase, respectiv cinci ani, îl aşteaptă, la fel ca toţi copiii din lume, pe Moş Crăciun. Părinţii fetelor sunt cunoscuţi în tot satul. Cu toate că neputinţa şi greutăţile i-au însoţit mereu, aceştia încearcă din răsputeri să îşi facă un rost. Tatăl, Marian, îi ajută pe oamenii din sat, muncind cu ziua, în timp ce mama, Claudia, este măturătoare.
Casa în care trăiesc are două camere, însă numai una amenajată. Locuinţa este destul de sărăcăcioasă: doar două paturi lipite la capete, masuţa pentru colorat, jucăriile şi hainuţele. Este însă locul unde fetele îşi petrec majoritatea timpului. „Fetele stau mai mult singure. Desenează, se joacă cu păpuşile şi ne aşteaptă nerăbdătoare să ne întorcem seara acasă, să stăm împreună”, spune tatăl lor.
Părinţii îşi doresc un viitor mai bun pentru cele două fete
Mama fetelor, Claudia, a avut o viaţă încercată. A trebuit să renunţe la şcoală, după numai opt clase, pentru a munci. „Nu am avut de ales atunci”, spune ea cu regret. Astăzi munceşte pentru fetele ei. Chiar dacă naveta până în oraş este scumpă, iar efortul e mare, nu se gândeşte nicio clipă să renunţe la muncă. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora patru şi se grăbeşte să nu prindă autobuzul spre oraş. „A fost singura şansă de a avea un loc de muncă. La noi în sat nu ai ce să faci, iar eu îmi doresc din suflet să muncesc. Chiar dacă sunt bani puţini, măcar avem ce pune pe masă…”, mărturiseşte Claudia.
Întotdeauna puţinele animale din gospodărie au ajutat familia celor două fete să meargă mai departe. „În 2004, am vândut vaca pentru a ne pune curent. Până atunci stăteam la lumânare”, îşi aduce aminte Marian. Astăzi, munceşte cu ziua pentru a putea să îşi crească fetele. „Dacă cineva are nevoie de ajutor, eu acolo sunt, de dimineaţa până seara. Vara merg cu calul la câmp pentru a căra paie, fân, coceni, a da cu prăşitoarea. Ce este rău este că astăzi nimeni nu te mai cheamă… ”, spune Marian plin de tristeţe că nu poate face mai multe pentru fetele lui.
Cu teamă, la început de drum
În tot acest timp, fetele stau singure. Dacă în timpul anului şcolar, dimineaţa merg la grădiniţă, vacanţele şi le petrec acasă sau pe uliţă. În satul lor nu există un loc amenajat unde copiii să se întâlnească, să petreacă timpul împreună, să participe la diferite jocuri şi activităţi. Mihaela şi Cristina sunt la început de drum. Cu toate că nu ştiu ce le rezervă viitorul, părinţii lor îşi doresc o şansă la educaţie pentru fetele lor. „Eu am terminat doar opt clase, nu s-a putut altfel pentru că a trebuit să muncesc. Îmi doresc ca fetele mele să reuşească, să meargă mai departe…”, mărturiseşte Claudia, mama lor.
***
Destinul Mihaelei şi al Cristinei sau al altor copii din satul lor poate fi schimbat devenind „Donator de viitor!” Cu doar 68 de lei lunar, i se oferă copilului ales posibilitatea să meargă în fiecare zi la şcoală, să aibă caietele şi cărţile necesare, să se ducă la doctor, atunci când este cazul, şi să beneficieze de tratamentul corespunzător, chiar să meargă în excursii şi tabere. Mai multe detalii despre particularitatea programului ,,Donator de viitor”, al Fundaţiei World Vision România, la adresa www.worldvision.ro/donator-de-viitor.
