Mâine : Lansarea volumului „În zigzag cu viața mea”, autor Marian Barbu

0
392

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 18 noiembrie 2022, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 10.00, lansarea volumului „În zigzag cu viața mea”, autor Marian Barbu.

La eveniment vor participa invitații: Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Nicolae Bălașa.

Sunt sigur că, în înțelegerea intimă a lui Marian Barbu, conștientizată sau nu, tot ce există pe lume, există pentru a fi scris. Nu, bineînțeles, în sensul dat scrisului de Mallarmé, pentru care tout au monde existe pour aboutir au Livre (la Cartea unică, expresia Absolutului), ci în înțelesul comun. Riscând o paralelă forțată, aș spune că Marian Barbu transformă tot ce știe, tot ce trăiește – în litere, așa cum regele Midas preschimba în aur tot ce atingea. Productiv, în aceeași măsură, pe tărâmul cercetării literare (și extraliterare) și a literaturii de ficțiune, colaborator la zeci de reviste și ziare din țară, precum și la periodice din străinătate (Germania, Danemarca, Serbia, Israel, Canada…). Scrisul este pentru el mod de existență. Nu numai pentru el, evident, dar se numără și el printre cei care, parafrazând sentința autodefinitorie a lui Descartes, am putea spune: Scribo, ergo sum. Scriu, deci exist.” – Dumitru Micu, Universitatea București

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”