Memoriul sindicaliștilor de la Spitalul de Urgență Nr 1 din Craiova, pe masa premierului Orban

0
463

Liberalii au anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă organizată la Craiova, la sediul PNL Dolj, că săptămâna viitoare va veni Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, ca urmare a situaţiei dezastruoase de la cel mai mare spital din Regiunea Olteniei, Spitalul Judeţean de Urgenţă nr 1 Craiova. Frigul din saloane, sporuri tăiate şi voucherele de vacanţă anulate sunt motivele pentru care sindicaliştii şi pacienţii au solicit sprijin PNL Dolj şi implicit Guvernului României.”În mentalul colectiv este considerat un spital regional. Discutând cu domnul preşedinte al PNL Dolj despre situaţia de la Spitalul Judeţean nr 1 am luat decizia ca Memoriul pe care Sindicatul din această unitate spitalicească l-a întocmit să-l înmânăm premierului României, am trimis acest Memoriu cabinetului premierului Orban, iar mâine (n. r luni, 18 noiembrie) mă voi întâlni cu ministrul Sănătăţii, domnul ministru Costache, căruia îi voi solicita să trimită Corpul de Control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.”, a precizat deputatul de Olt, Gigel Știrbu.