Craiova a câștigat amicalul cu Subotica

0
497

Amicalul pe care Universitatea Craiova trebuia să-l susțină pe noua iarbă de pe Ion Oblemenco împotriva sârbilor de la Spartak Subotica s-a disputat pe baza Aripile, din preajma aeroportului din Bănie, pentru ca noua suprafață de joc instalată să fie protejată. Astfel, primul meci pe gazonul de 700.000 de euro adus din Grecia va fi cel cu Hermannstadt, din etapa a 17-a a Ligii I, programat sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 19.30. Formația lui Victor Pițurcă s-a impus cu 2-1 în duelul cu ocupanta locului 9 în prima ligă din Serbia. Scorul a fost deschis de Mihai Roman, în prima repriză, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Tiago Ferreira. Sârbii au egalat la o fază în care portarul Laurențiu Popescu a ezitat la o ieșire, 1-1 fiind scorul la pauză. În partea secundă, Carlos Fortes a transformat un penalty dictat pentru un fault asupra lui Baiaram. De altfel, puștiul de 16 ani Ștefan Baiaram a fost desemnat căpitan de echipă pentru acest joc, el evoluând atacant stânga în locul lui Vali Mihăilă, aflat la naționala de tineret, ca și Ștefan Vlădoiu. Au lipsit și Nicușor Bancu și Alex Cicâldău, aflați la naționala lui Contra. Nu au evoluat nici Bogdan Vătăjelu, Uros Cosic și Mihai Bălașa, menajați din cauza unor accidentări.

Victor Pițurcă a folosit formula: L. Popescu (46 Pigliacelli) – Mățel (46 Olteanu), Kelić, Acka (77 Mitran), Tiago Ferreira – Ivanov (65 Nițu), Qaka (46 Mateiu), Ioniță (46 Bărbuț) – Zakarić, Roman (46 Fortes), Baiaram (65 Ivan).

Pentru Subotica, antrenorul Vladimir Glacinovic i-a trimis pe teren pe: Dubljanic – Dundjerski, Otasevic, Tekijaski, S. Milosevic, Jodic, Marcic, Obradovic, Tufegdzic, Gojkov, Sormaz.
Au intrat: Dokic, Cucin, Urosevic, Milutinovic, Ivancevic, Srekovic, N. Mladenovic.

Au arbitrat: Marius Bădoiu – Daniel Mitruți, Pompiliu Barbu (toți din Craiova).