Aproape 8.500 de tineri medici susţin examenul de rezidenţiat

0
411

Aproape 8.500 de absolvenţi de Medicină vor susţine, duminică, concursul de intrare în rezidenţiat, în şase centre universitare, potrivit Ministerului Sănătăţii. Tinerii medici s-au înscris pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Anul acesta, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat majorarea cifrei de şcolarizare de la 4.000 la 5.415. “Ne-am pregătit pentru desfăşurarea Rezidenţiatului. Anul acesta am crescut numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs şi am corelat numărul acestora cu necesarul de medici pe fiecare specialitate. Am suplimentat locurile pe specialităţi deficitare ca de exemplu epidemiologie şi medicină de familie pentru că avem un deficit de medici epidemiologici în spitale, dar şi de medici de familie în zonele rurale”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.