Primăria Craiova îi taxează cu 500% pe cei care nu-şi îngrijesc proprietăţile. Autorităţile lansează, în dezbatere publică, taxele şi impozitele ce vor fi aplicate în 2017, iar cea mai mare majorare se aplică în cazul clădirilor şi terenurilor pe care proprietarii nu şi le mai îngrijesc.
Mai înainte de a fi aprobat în CLM Craiova, proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele care vor fi aplicate în 2017 este supus unei dezbateri publice. Craiovenii sunt aşteptaţi, luni, pe 21 noiembrie, în Sala Mare a Primăriei, pentru a participa la discuţiile pe marginea taxelor şi impozitelor. Taxele şi cuantumul lor au fost deja publicate pe site-ul Primăriei şi pot fi consultat de toţi cei interesaţi, craiovenii fiind aşteptaţi să vină şi cu propuneri legate de acest subiect.
Taxele pentru firme primesc şi nişte „cote adiţionale”
Taxele şi impozitele pe clădiri rămân la aceeaşi valoare ca în anul 2016, autorităţile operând aceleaşi cote impozabile minime, ca şi în anul acesta. Potrivit proiectului, cota impozitului pe clădiri, pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile anexă, aflat în proprietatea persoanelor fizice, se stabileşte la 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii; pentru clădirile nerezidenţiale – o cotă de 0,2 %. Pentru clădirile nerezidenţiale aparţinând persoanelor fizice, a căror valoare nu a fost actualizată în ultimii 5 ani, anteriori anului de referinţă, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile calculate. La persoanele juridice, cotele de impozitare se ajustează şi cu nişte cote adiţionale, care vor majora taxele pe clădiri faţă de acest an.
Se aşteaptă criteriile pentru categoria „neîngrijite”
Anul 2017 vine şi cu o mare majorare în materie de taxe, la Craiova. Primăria şi-a propus să instituie o majorare cu 500% a impozitului pentru clădiri sau terenuri, în cazul în care este vorba de proprietăţi neîngrijite, care sunt situate în intravilanul municipiului. În raportul proiectului de hotărâre se spune că imobilele şi terenurile care se încadrează în categoria „neîngrijite” vor fi stabilite „printr-o procedură comună a direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova (Direcţia Servicii Publice, Poliţia Locală, Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Direcţia Impozite şi Taxe), aprobată prin hotărâre a consiliului local, până la data de 31 decembrie 2016, prin care va fi definit terenul sau clădirea neîngrijită şi prin care vor fi stabilite modalităţile de notificare a proprietarului, modalităţile de constatare, precum şi perioada de graţie pentru remedierea şi intrarea în legalitate”.
Anul acesta a fost considerat un an de graţie din partea Primăriei Craiova, nefiind aplicat acest impozit.