Festival-concurs de colinde și obiceiuri de iarnă pentru grupuri școlare

0
386

Grupuri şcolare de colindători din instituţiile de învăţământ craiovean sunt așteptate să se înscrie, în această perioadă, la o nouă ediție a Festivalului-concurs de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Dor de sărbători”. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și se va desfășura pe data de 17 decembrie, începând cu ora 11.00, în Aula „Buia” a Facultăţii de Agronomie din Craiova.

Se pot înscrie grupuri de colindători din învăţământul primar, din cel gimnazial și cel liceal. «Dacă piesele sunt prezentate cu negative, aceste vor fi trimise, obligatoriu, pe adresa de e-mail tradem@tradem.ro, cu menţiunea pentru  Festivalul-concurs de colinde şi obiceiuri de Crăciun, sau depuse personal la sediul instituţiei noastre, din strada „Traian Demetrescu” nr. 31, până la data de 14 decembrie a.c., ora 16.00», precizează organizatorii într-un comunicat de presă. Ţinuta obligatorie va fi în costum naţional.

Format din Dana Sobaru – profesor de muzică, Livia Celea Streaţă –  interpretă de muzică populară, Mirela Duţă – profesor de muzică la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, juriul va acorda câştigătorilor fiecăreia dintre cele trei secțiuni Premiul I (500 lei), Premiul al II-lea (300 lei), Premiul al III-lea (200 lei) și trei mențiuni a căror valoare totală se ridică la 300 lei.

Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic, între orele 8.00 și 16.00, la numărul de telefon 0351.413.369. Regulamentul concursului și fișa de înscriere pot fi descărcate de pe pagina web a instituţiei, www.tradem.ro.