Împrumut în valoare de 13,6 milioane de euro pentru Compania de Apă Oltenia

0
365

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), instituţie care ar putea acorda un împrumut SC Compania de Apă Oltenia SA Craiova în valoare de 13,6 milioane de euro, necesar pentru a-şi asigura partea de cofinanţare pentru Proiectul “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj”. În perspectiva acordării împrumutului, reprezentanţii BERD şi-au exprimat dorinţa de a avea o întrevedere şi cu unul dintre acţionarii SC Compania de Apă Oltenia SA.

“Am discutat despre condiiile în care BERD ar acorda acest împrumut pentru Compania de Apă. În şedinţa de consiliu judeţean, la unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi, se află un proiect de hotărâre prin care noi supunem dezbaterii şi votului consilierilor modificarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare printr-un act adiţional în care sunt prinse tocmai aceste cerinţe ale BERD, condiţii pentru a acorda împrumutul de 13,6 milioane de euro”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor este determinată de obligaţia asumată de SC Compania de Apă Oltenia SA, prin Contractul de finanţare încheiat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru Proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj”, de a asigura o cofinanţare de 13.600.467 euro printr-un împrumut bancar garantat prin veniturile obţinute conform Planului de creştere a tarifelor, parte integrantă a Contractului de finanţare.

La întâlnirea cu reprezentanţii BERD a participat şi directorul general al SC Compania de Apă Oltenia SA Craiova, Constantin Mitriţă.