Şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean din această lună, a avut loc ieri, cu aproape două săptămâni mai devreme decât termenul obişnuit, la aceasta luând parte pentru prima dată şi noul prefect de Dolj, Marius Deca. Şedinţa a decurs în linişte, toate proiectele de pe ordinea de zi fiind votate de către toţi consilierii fără nici un fel de obiecţie. Cel mai important punct de lucru pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de Consiliu Judeţean a fost rectificarea bugetară. Sumele de bani primite de judeţul Dolj vor merge la plata arieratelor. În urma rectificării bugetare, localităţile doljene urmează să primească pentru plata arieratelor puţin peste 21.000.000. Banii sunt distribuiţi localităţilor în funcţie de solicitările primăriilor.
Este vorba despre trei capitole: 6.302 de mii lei pentru echilibrarea bugetelor, 9.796 de mii lei pentru achitarea arieratelor provenite din Ordonanţa nr. 7 şi 200 de mii lei pentru achitarea arieratelor provenite din derularea Programului privind reabilitarea, modernizarea sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local. “Este vorba de arierate provenind din lucrările efectuate pe Hotărârea 577, Ordonanţa 7. Astăzi (n.r. vineri 16 noiembrie), la Guvern, se mai desfăşoară o şedinţă şi este posibil să se mai efectueze încă o rectificare bugetară”, a declarat preşedintele consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Tot în şedinţa de ieri, consilierii judeţeni au votat şi un proiect de hotărâre prin care “se aprobă cheltuirea sumei de 10.000 lei pentru susţinerea acţiunilor ocazionate de comemorarea Revoluţiei din Decembrie şi a sărbătorilor de iarnă. “Ne apropiem cu paşi repezi de ziua de 1 decembrie şi vă transmit că în această zi aş vrea să ne vedem aici (n.r. – Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean), pentru a pleca împreună la manifestarea care va avea loc în acea zi”, le-a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, consilierilor.
Aeroportul “Craiova”, inaugurat în luna decembrie
Şeful administraţiei publice judeţene a anunţat ieri că cel mai probabil în data de 6 decembrie va fi tăiată panglica inaugurală a Aeroportului Craiova. “În ziua de 6 decembrie dorim să tăiem panglica Aeroportului din Craiova. Acolo este contribuţia fiecăruia dintre dumneavoastră, unii aţi fost direct implicaţi, aţi dat avize şi aţi vegheat la desfăşurarea în legalitate a lucrurilor. S-a realizat un lucru foarte frumos şi din acest punct de vedere poate că este momentul în care terminăm acest proiect şi o să-l începem altul. Cel mai important obiectiv pe care trebuie să-l abordăm în acest mandat este Spitalul Clinic Judeţean Nr. 1, cel mai mare spital din România. O să încercăm cu toată forţa să ieşim cu un prim proiect pe fonduri europene pentru anveloparea acestei clădiri, proiect care probabil că în luna ianuarie sau februarie va fi gata. Odată cu anveloparea vom trece la tot ceea ce înseamnă tocărie termopan, vom interveni şi la instalaţiile sanitare şi electrice, în aşa fel încât să avem în următorii patru ani de zile o abordare multilaterală”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.