Judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au audiat, ieri, pe fraţii Leonard şi Cătălin Gagiu, cei care l-au denunţat la DNA pe Sergiu Drăgancea, fostul director executiv al APIA Dolj. Leonard Gagiu a susţinut în faţa instanţei că a luat decizia din disperare şi că fratele său n-a ştiut nimic. Judecătoarea a menţinut arestarea preventivă faţă de Sergiu Drăgancea şi a stabilit un nou termen al procesului pentru 30 noiembrie.
Ieri a fost un nou termen al procesului în care Sergiu Drăgancea, fostul director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Dolj, este judecat pentru infracţiuni de corupţie, respectiv luare de mită. De această dată, pe lângă inculpat, la Tribunalul Dolj au fost prezenţi şi cei doi doljeni care l-au denunţat pe Drăgancea la DNA, respectiv fraţii Leonard şi Cătălin Gagiu, reprezentanţii firmei Agroanpocultura SRL Catane. Judecătoarea a decis să-i audieze pe cei doi pe rând, primul care a intrat în sală fiind Leonard Gagiu. Acesta este cel care s-a întâlnit cu Drăgancea la restaurantul “Casa cu Tei” din Craiova şi i-a înmânat cei 10.000 de euro cu care procurorii DNA l-au prins în buzunar.
Bărbatul a declarat în faţa instanţei că el şi fratele său au primit mai multe “semnale” din partea lui Drăgancea, prin diverse persoane, că vor primi controale pentru verificarea suprafeţelor de teren administrate şi ştiau că atunci când se dispunea control, subvenţia era blocată. În plus, Leonard Gagiu a spus că la un moment dat a cerut de la APIA o adeverinţă pentru a putea obţine un credit, însă nu a primit documentul în timp util. Bărbatul susţine că era disperat aşa că a decis singur să-l denunţe pe Drăgancea, fără să-şi anunţe fratele. Acesta a mai povestit că i-a propus iniţial suma de 15.000 de euro, în trei tranşe, dar nu a fost de acord. Apoi au “bătut palma” pentru 25.000 de euro, tot în trei tranşe, prima, de 10.000 de euro, urmând să fie achitată în septembrie, a doua, de 5.000 de euro, în octombrie, şi restul de 10.000 de euro, după primirea subvenţiei. Leonard Gagiu a povestit şi despre deplasarea în SUA, la Atlanta, unde s-a întâlnit şi a discutat cu Drăgancea, susţinând că şi acolo i-a dat diverse sume de bani. Cătălin Gagiu a petrecut mai puţin timp în faţa instanţei şi a susţinut şi el că i s-au cerut bani pentru a primi subvenţia mai devreme.
După audierea celor doi, judecătoarea a amânat cauza la 30 noiembrie a.c. şi a decis menţinerea stării de arest a lui Drăgancea. Împotriva menţinerii arestării preventive apărătorii inculpatului pot formula recurs.
Reamintim că Sergiu Drăgancea a fost prins în flagrant, pe 9 septembrie a.c., după ce primise 10.000 de euro reprezentând prima tranşă dintr-un total de 25.000 de euro, bani pe care îi ceruse administratorului firmei “Agroanpocultura” pentru a-i facilita plata cu prioritate a subvenţiilor.