19 permise reţinute pentru neacordare de prioritate pietonilor

0
403

Echipajele de poliţişti de la Biroul Rutier Craiova au acţionat, pe parcursul zilei de marţi, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere soldate cu victime sau pagube materiale, dar şi pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la importanţa portului centurii de siguranţă. Oamenii legii au vizat, în primul rând, depistarea şoferilor prea grăbiţi să acorde prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzilor prin locurile special amenajate şi semnalizate cu indicatoare rutiere şi marcaje pietonale.

“Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 40 abateri de natură contravenţională de la prevederile legale, în 19 cazuri fiind vorba despre neacordare de prioritate pietonilor. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 7.088 lei, iar cei 19 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor s-au ales cu permisele ridicate în vederea suspendării. În plus, pentru defecţiunile tehnice constatate, au fost retrase două certificate de înmatriculare”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, unul dintre cei sancţionaţi a fost Alin C., de 31 de ani, din Craiova, care, în timp ce se deplasa pe strada “Nicolae Iorga” din municipiu, la volanul autoturismului său, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 268 lei în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi i-a fost reţinut permisul în vederea suspendării pe o perioadă de 30 zile.