“Săptămâna prevenirii traficului de persoane”

0
374

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi organizează, în perioada 15 – 21 octombrie 2023, o serie de evenimente dedicate marcării “Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”. Centrul Regional Craiova face parte din acest proiect.

În acest sens, prin intermediul Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. sunt desfășurate o serie de acțiuni la nivel național: acțiuni de informare în punctele de trecere a frontierei, în unitățile de învățământ, în comunitățile defavorizate, întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali, dezbateri pe tema traficului de persoane, flashmob-uri. “Centrul Regional Craiova va organiza diverse activități informativ-preventive, cu specialiștii din domeniu, activități preventive în unități școlare, iar în data de 18 octombrie, marcarea acestei zile europene se va desfășura la Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, unde mesajul antitrafic va fi transmis într-o manieră artistică, cu sprijinul elevilor și al cadrelor didactice de la insituția-gazdă și de la Palatul Copiilor Craiova, în prezența partenerilor”, a precizat comisar-şef de poliţie Daniela Ivănuş, coordonator al Centrului Regional Craiova.