Cercetat penal , pentru conducerea unui vehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive

0
199

Poliţiştii doljeni sunt, în continuare la datorie. În urma acţiunilor desfăşurate, doi şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa substanţelor psihoactive, ca să nu le spunem droguri.

FOTO : arhivă

În dimineaţa zilei de 16 octombrie a.c., ora 08:50, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Podari, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Banu Stepan”, din municipiul Craiova. “În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În aceeaşi zi,  în jurul orei 12:25, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat, în trafic, un alt bărbat,  de 34 de ani, din comuna Mârşani, în timp ce conducea un autoturism pe  Calea Severinului, din municipiul Craiova. Şi acesta a fost testat în vederea identificării consumului de substanţe psihoactive, rezultatul fiind negativ. De asemenea, în urma controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două plicuri de folie, transparente, unul cu fragmente vegetale de culoare verde-oliv, iar al doilea cu fragmente cristaline de culoare roz. Acestea au fost ridicate și ambalate, urmând a fi înaintate structurii competente cu continuarea cercetărilor”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .