CONFERINȚA ANUALĂ A INSTITUTULUI DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE „C.S. NICOLĂESCU-PLOPȘOR” AL ACADEMIEI ROMÂNE, DIN CRAIOVA

0
371

Academia Română, în cadrul rețelei sale de cercetare la nivel național, se manifestă prin activitatea institutelor și centrelor de cercetare, asigurând în acest fel direcția de cerectare fundamentală din România, așa cum este aceasta asumată și transpusă în practică prin intermediul unor ample proiecte, cu orizont lărgit.

Astfel, subsumându-se acestui deziderat, în Craiova se va desfășura, în perioada 20-21 octombrie 2022, CONFERINȚA ANUALĂ A INSTITUTULUI DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE „C.S. NICOLĂESCU-PLOPȘOR”, al Academiei Române. Fundamentată pe nevoia imperioasă de a asigura un cadru fertil al dezbaterilor și al analizei diferitelor domenii socio-umane, manifestarea se dorește a fi una de readucere la prezent a faptelor și personalităților de odinioară, ce au generat o puternică influență asupra societății românești în ansamblul ei, și a cele oltene, în particular. Și, totodată, de a explora temele prezentului, căutând să sprijine și să îmbogățească patrimoniul mereu inepuizabil al cercetării socio-umane, prin studiile și articolele expuse de participanți.

Cercetători din cadrul institutelor Academiei Române, al structurilor universitare din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova și muzeeale din Oltenia vor susține prelegeri care încurajează dialogul cultural și propun conexiuni noi între diversele abordări de cercetare din domeniul științelor socio-umane. Salvgardarea patrimoniului istoriografic, scoaterea la lumină a multor realități și crearea de noi oportunități pentru viitorul cercetării fundamentale sunt câteva dintre obiectivele majore pe care inițiatorii Conferinței și le doresc transpuse în practică.

Organizatorii evenimentului își propun să parcurgă, în cele două zile de dezbateri, o paletă cât mai diversificată din problematica secțiunilor tematice: Studii de arheologie și istorie; Viața cotidiană și evoluție socio-economică; Perspective juridice și realități (inter)naționale; Studii culturale. elemente de identitate românească; Femeia între tradiție și modernitate.

Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, al Academiei Române, dorește să își afirme pe mai departe vocația sa de a fi un forum de comunicare și de reală colaborare cu celelalte entități de cercetare științifică, în vederea susținerii în comun a dezideratului de a contribui la dezvoltarea științei, artei și culturii, precum și la formarea și educarea tinerei generații. Iar manifestarea institutului craiovean vine să confirme rolul său de catalizator al ideilor și teoriilor socio-umane, de expunere a abordărilor multidisciplinare a temelor și lucrărilor ce vor fi prezentate de autori.

Mai multe informații privind manifestarea științifică sunt disponibile pe site-ul Institutului: https://icsu.ro/evenimente.

 

Cercet. șt. III, dr. Anca Ceaușescu

Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor”, Craiova