Pe sectorul serviciilor, România ocupă locul 17 în UE

0
505

Comisia Europeană a publicat recent, Tabloul de bord al piețelor de consum din 2018. Acesta monitorizează modul în care consumatorii din UE evaluează performanța a 40 de sectoare de bunuri și servicii. Conform indicatorului de calitate, în România, printre cele mai performante sectoare se numără: electrocasnicele, produsele de grădinărit, IT, dar și piața auto de mașini noi. La polul opus se află piața mașinilor rulate sau transportul feroviar.

Tablourile de bord ale consumatorilor oferă o privire de ansamblu asupra modului în care funcționează piața unică pentru consumatorii din UE. Publicate începând cu 2008, acestea au scopul de a asigura o mai bună monitorizare a rezultatelor pentru consumatori și de a oferi date utile pentru elaborarea de politici. Există două tipuri de tablouri de bord, care se publică o dată la doi ani, unul într-un an și altul în următorul, și care au la bază anchete desfășurate în întreaga UE.

Cele mai recente date ale Tabloului de bord indică o scădere a scorului înregistrat de România la nivelul piețelor bunurilor de larg consum, capitol la care ocupă locul 22 în UE, cu 80,6 puncte (-1,4, 2017 față de 2015). Pe acest sector, cel mai bine comparativ cu media UE (+3,3 pct.) stă piața mașinilor noi (83,8 pct.). În schimb, piața băuturilor alcoolice se află cu nu mai puțin de 7,7 pct. sub media UE, cu un scor de doar 76,9 pct.

Pentru bunuri de larg consum, cifra este doar cu puțin mai ridicată

Pe sectorul serviciilor, România ocupă locul 17 în UE, cu 77,5 pct., în scădere cu 0,6 pct. față de 2015. Comparativ cu media UE, cel mai bine stau serviciile de telefonie fixă (+6,7 pct.), telefonie mobilă (+4,6 pct.) și internet (+3,8 pct.). La polul opus se află transportul feroviar (-13,4 pct. față de media UE), cu un total de 63,4 puncte ocupând al doilea cel mai slab scor din Uniune. „La nivel european, deși, începând din 2010, încrederea generală în sectorul serviciilor înregistrează o tendință pozitivă, raportul arată că doar 53% din consumatori cred că le sunt respectate drepturile privind protecția consumatorilor. Pentru bunuri de larg consum, cifra este doar cu puțin mai ridicată, și anume 59%”, se precizează în comunicatul Comisiei Europene.

 

Principalele concluzii ale Tabloului de bord, privind piețele la nivelul UE:

Progresele față de anul 2016 sunt modeste, deși tendința pozitivă înregistrată începând cu 2010 continuă.

Deși piețele din Europa de Vest continuă să funcționeze mai bine pentru consumatori, în medie, cele mai semnificative îmbunătățiri ale performanțelor s-au înregistrat și anul acesta în Europa de Est.

Serviciile de internet și telefonie mobilă sunt în continuare cele mai problematice pentru consumatori.

Serviciile financiare sunt sectorul în care consumatorii suferă cele mai mari prejudicii (pierderi financiare sau pierdere de timp) în caz de probleme.

Sectorul imobiliar și cel al autovehiculelor de ocazie sunt sectoarele în care consumatorii au cea mai scăzută încredere.