„Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului” aduce din nou Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj alături de Primăria Municipiului Băileşti, Consiliului Local Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea”.
Anul acesta, sărbătoarea băileşteană, ajunsă la ediţia cu numărul 10, propune şi un moment „Dolju-n bucate”, o expoziţie-concurs cu preparate tradiţionale din localităţile: Calafat, Afumaţi, Bârca, Giurgiţa, Dăbuleni, Bercovitsa (Bulgaria), Băileşti. Este o premieră în cadrul proiectului „Dolju-n bucate”, iniţiat de C.J.C.P.C.T. Dolj în anul 2014, când o comunitate rurală îşi propune să recompenseze prin premii oamenii frumoşi de la sat care iubesc folclorul şi fac voluntar tot ce le stă în putinţă pentru a promova tradiţiile şi identitatea locală.
„Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului” va ţine de vineri până duminică, astfel:
Vineri, 20 octombrie:
- la ora 19:00, trupa de teatru „Masca“ a Casei de Cultură „Amza Pellea“ din Băileşti va prezenta spectacolul „Cine sapă groapa… ăla e!“, scenariul şi regia Adrian Andone.
Sâmbătă, 21 octombrie:
– ora 10:00 – „Caravana zaibărului“, cu vestitul car alegoric, în care băieţi şi fete în costume populare însufleţesc sărbătoarea în acordurile fanfarei de la Ciuperceni;
– ora 18:00, b-dul Lt. Becherescu, se va desfăşura un spectacol folcloric susţinut de ansambluri artistice de amatori din ţară, timp în care oaspeţii şi localnicii vor vizita standurile şi vor servi din produsele tradiţionale de toamnă: pastramă cu mămăliguţă, cârnăciori olteneşti, mititei la grătar, dovleac copt şi alte bucate tradiţionale, toate stropite cu zaibăr de Băileşti, de la Nea Mărin;
– la ora 20.00, recital de muzică uşoară susţinut de AMNA.
Duminică, 22 octombrie:
- ora 09:00 – „Târgul Precupeţului“, în cadrul căruia vor fi prezentate produse tradiţionale pregătite în gospodăriile proprii şi se vor derula ateliere de lucru cu tematică de sezon;
- ora 10:00 – „Dolju-n bucate“ – expoziţie-concurs de produse tradiţionale;
- ora 10:00 – Piaţa civică din centrul oraşului – Show Culinar cu Master Chef Ciprian Ogarcă, cel care va pregăti o serie de surprize culinare şi va organiza concursuri interactive. Ciprian Ogarcă este câştigătorul sezonului 4 al show-ului culinar Master Chef, în anul 2014;
- ora 10:30 – „La casa lu’ Nea Mărin”: vizită la Casa Memorială „Amza Pellea“, cu binecuvântarea zaibărului de către preoţi şi slobozirea pentru degustări. După acest ritual, carul alegoric, însoţit de trăsuri şi călăreţi, va transporta butoiul cu licoare la locul desfăşurării concursului, la care vor participa producători de vin;
- ora 10:30 – Concursuri în Piaţa civică : cel mai bun zaibăr, cea mai originală reţetă;
- ora 11:00 – Spectacol susţinut de ansambluri folclorice din ţară (Băileşti, Turda, Calafat, Topoloveni,Mărunţei – Olt, Segarcea, Cerneşti, Dioşti, Stoeneşti).