Oficial sud-coreean: Opţiunea militară este ultima soluţie pentru rezolvarea problemei nord-coreene

0
316

Ahn Ho-young, ambasadorul Coreei de Sud în Statele Unite, a afirmat, marţi, că a primit asigurări din partea Washingtonului că opţiunea militară reprezintă ”ultima soluţie” pentru soluţionarea problemei nord-coreene. Declaraţiile ambasadorului au fost făcute în faţa mai multor parlamentari sud-coreeni, acesta adăugând că mesajul a fost ”convingător”. ”Oficiali responsabili ai Guvernului Statelor Unite au remarcat faptul că, desi toate opţiunile sunt pe masă, există multe lucruri care pot fi făcute înainte de utilizarea opţiunilor militare”, a declarat Ahn Ho-young. ”Scopul campaniei de impunere a sancţiunilor şi a presiunilor a Administraţiei Trump este, în ultimă instanţă, de a găsi o soluţie paşnică pentru problema nord-coreeană. Şi secretarul Apărării Jim Mattis şi secretarul de Stat Rex Tillerson transmit acelaşi mesaj”, a adăugat ambasadorul nord-coreean. Ahn Ho-young a mai precizat că Seulul vrea să intensifice presiunile asupra Phenianului, alături de Statele Unite, cu scopul de a forţa Coreea de Nord să renunţe la programul nuclear. Acesta a adăugat că problema nord-coreeană va fi abordată mai pe larg odată cu vizita preşedintelui american Donald Trump în Coreea de Sud. Casa Albă a anunţat că preşedintele SUA, Donald Trump, se va deplasa în Asia în perioada 3-14 noiembrie, urmând să viziteze inclusiv Coreea de Sud, poate chiar Zona demilitarizată de la frontiera Coreei de Nord.