Craiova: Coliziune între taximetriști

0
399

Un craiovean de 55 de ani, taximetrist, a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență după ce a fost accidentat de un alt taximetrist. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, Cristian Mirea, de 36 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan pe bulevardul “1 Mai” din municipiu, dinspre Parcul Romanescu către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, la intersecția cu strada Tabaci nu a respectat culoarea roșu a semaforului electric și a lovit Matizul condus de Virgil Badea, de 55 de ani, din Craiova. Virgil Badea a fost rănit, ajungând la spital, iar pe numele lui Mirea a fost întocmit dosar penal.