Liderul liberalilor, co-preşedintele USL Crin Antonescu, a ţinut un discurs realmente efervescent în faţa aleşilor locali din partidul său, la Braşov. Ca să nu ne lungim cu vorba, a spus lucruri interesante, de la „un omagiu şi un moment de reculegere pentru cel care a fost omul politic şi, multă vreme, colegul nostru de luptă, Ion Diaconescu”, la îmbărbătarea propriului activ de partid, încercarea de clarificare a unor poziţionări asimetrice a anumitor politicieni liberali cu vizibilitate publică, până la administrarea, în câteva reprize, a ceea ce li se cuvenea adversarilor politici de la PDL, preocupaţi să boxeze cu „Alianţa Socialistă”. Crin Antonescu, într-o zi fastă, vorbeşte memorabil, având un discurs politic şi acid şi fraged, oricum scutit, în bună măsură, de inerţii, improprietăţi şi inadvertenţe. N-o să ne oprim asupra „execuţiei” preşedintei Camerei Deputaţilor, „fiica unui potentat comunist, care a pus lacătul la porţile uzinei 1 Mai din Ploieşti pe 22 decembrie 1989 şi te învaţă anticomunismul”, sau a altora, precum Ioan Oltean, secretarul general al PDL, care nu înţelegea, până recent, diferenţa între Regele Mihai şi regele Cioabă. Radiografia scenei politice a fost una fidelă. Reproşul lui Crin Antonescu s-a îndreptat, însă, şi în direcţia unor intelectuali remarcabili, precum Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, care nu au avut curajul să protesteze „la mitocăniile cele mai odioase pe care cineva, care e şef al statului, le face la adresa istoriei. Nu au curaj. Tac mâlc. Văd, e uşor să-l înjuri pe Ponta, este chiar obligatoriu să-l înjuri pe Antonescu (…)”. Referirea lui Crin Antonescu pleca de la încercarea unui gest istoric, acela de a-l invita pe „Majestatea Sa Regele Mihai în Parlament, pe 25 octombrie a.c.”. Povestea este cunoscută, şi, pe alocuri, are partizani, dar şi contestatari. Ori, tocmai din această perspectivă, Crin Antonescu aştepta, din partea elitei intelectuale, în care se regăsesc atât Gabriel Liiceanu, cât şi Andrei Pleşu, un punct de vedere articulat şi, în egală măsură, moral. Care n-a mai venit. De altfel, prea puţine voci de prestigiu intelectual s-au făcut auzite în această chestiune, şi sensibilă, dar, mai ales, de un partizanat politic impus. Etalând, cu aplomb şi fermitate, dar şi claritate logică, pe alocuri vag iritat, mai multe adevăruri, incontestabile, Crin Antonescu a probat şi pricepere şi stil. Ceea ce nu e la îndemâna oricărui politician.
