Cetăţean din Mali, depistat ilegal în Dolj

1
319

Poliţiştii Serviciul pentru Imigrări Dolj, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Craiova şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj, au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza Craiovei. În timpul acestor activităţi, oamenii legii l-au depistat pe cetăţeanul S.B. din Republica Mali, în vârstă de 25 ani, cu şedere ilegală pe teritoriul României. Acesta intrese legal în judeţ, însă nu a părăsit teritoriul ţării la expirarea dreptului de tranzit acordat. În urma celor constatate, cetăţeanului străin i-a fost emisă comunicare de părăsire a teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 3 zile, fiind totodată sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 600 lei. Reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări Dolj fac apel la toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului să se adreseze unităţii atunci când au orice fel de probleme vizând şederea pe teritoriul României.

 

1 COMENTARIU

  1. inainte ca romania intrase in ue ,cetatzenii romini detzineau majoritetea clandestinitatzii,in italia aveau si 30 -40 foi de expulsare,au ramas in italia,le-a fost intzeleasa nevoia; unde si cu ce se se duc amaritzii astia ca au casa asa de departe? nici o fiintza umana nu este clandestina pe acest pamint! ne pun in pericol saracia nevoian sau lipsa de umanitate? cine e si se crede crestin ar trbui sa o dovedeasca in numele Credintzei. nu e nimeni atit de sarac sa nu poata ajuta pe altu’ si, nimeni atit de bogat sa nu aiba nevoie de ajutor . nu le negatzi otzira de omenie caci nici noua nu ne-a fost negata. “cine uita nu merita!!!” Nicolaie Iorga

Comments are closed.