SUA pledează pentru cooperare cu Europa în soluţionarea crizei refugiaţilor

0
328


Statele Unite, care sunt supuse presiunilor pentru a depune mai multe eforturi în vederea gestionării crizei refugiaţilor, au făcut apel la Europa să coopereze pentru a ajunge la o soluţie. „Va fi nevoie de cooperare cu toate statele europene şi Statele Unite şi comunitatea internaţională pentru a ne asigura că toată lumea este în siguranţă, că toţi sunt trataţi cu omenie şi de asemenea trebuie să ne confruntăm cu sursa problemei, respectiv criza în desfăşurare în Siria”, a declarat preşedintele american, Barack Obama, în urma discuţiilor avute cu regele Felipe al VI-lea al Spaniei. Obama a subliniat de asemenea că Statele Unite vor accepta mai mulţi imigranţi sirieni, după ce săptămâna trecută a anunţat că cel puţin 10.000 de sirieni vor fi primiţi pe teritoriul american începând de luna viitoare. Secretarul de Stat american, John Kerry, va călători la Londra la sfârşitul săptămânii, pentru a discuta despre criza refugiaţilor şi conflictul din Siria cu ministrul britanic de Externe, Philip Hammond. La nivel european, o reuniune de urgenţă a miniştrilor de Interne din statele membre ale UE va avea loc la 22 septembrie, urmând să fie continuate discuţiile privind un plan de repartizare a 120.000 de imigranţi extracomunitari. Luxemburgul, care deţine preşedinţia semestrială a UE, a declarat după întâlnirea de luni că miniştrii de Interne ar urma să aprobe un plan în acest sens la următoarea lor reuniune, din 8 octombrie. Însă cancelarul german, Angela Merkel, a apreciat că este prea târziu pentru o situaţie de criză şi a subliniat că va cere un summit de urgenţă al liderilor UE săptămâna viitoare, dacă nu sunt luate măsuri rapid. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat de asemenea că va convoca un summit al liderilor UE pentru discuţii de urgenţă, dacă miniştrii de Interne nu ajung la o soluţie. Comisarul european pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos, a declarat că au avut loc “dezbateri aprinse” la reuniunea Consiliului JAI de luni, la Bruxelles. Cotele obligatorii pot fi adoptate prin majoritate calificată, nu prin unanimitate, conform regulilor UE, dar acest lucru ar dovedi o lipsă de unitate pe care UE a încercat să o evite. Vicepreşedintele CE Frans Timmermans a apreciat că numerele de imigranţi acceptate în prezent de statele membre sunt “mult prea mici” şi a avertizat cu privire la riscurile tot mai mari pentru refugiaţi odată cu apropierea iernii. Miniştrii de Interne ai UE au reuşit să adopte luni doar un program privind distribuirea în statele membre a 40.000 de imigranţi extracomunitari cu statut de refugiat ajunşi în Grecia şi Italia.