Jocul geopolitic rămâne subtil. În faţa efectelor greu de soluţionat, liderii europeni sunt obligaţi să privească, tot mai stăruitor, la cauze. Cancelarul german Angela Merkel a solicitat deja un Consiliu European de urgenţă pe “criza imigranţilor”. Respectivul summit, al treilea în 4 luni, pe aceeaşi chestiune, ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Sosirile de refugiaţi au crescut exponenţial, libera circulaţie în sistemul Schengen este perturbată, iar divizarea europenilor pe chestiunea cotelor aferente, din cele 160.000 de persoane în discuţie, nu lasă loc vreunui compromis. Ungaria s-a baricadat (punctul de frontieră Roszke Horgos a fost închis), şi refugiaţii sunt obligaţi să traverseze acum Croaţia, în drum spre Germania. Frontex, agenţia europeană pentru coordonarea frontierelor, cifrează la 500.000 numărul sosiţilor în UE, de la începutul anului. Papa Francisc, într-un interviu acordat postului catolic portughez Radio Renascenţa, pe “criza refugiaţilor”, spunea că nu vedem decât partea emergentă a lucrurilor, “lumea sărăcă fugind de foame”, dar că partea imergentă este un sistem socio-economic rău şi injust. Problema rămâne… Siria, şi strategiile principalilor actori internaţionali privind intervenţia contra Statului Islamic s-a limitat, până nu de mult, la teritoriul irakian. În septembrie 2014 parlamentul britanic dădea “undă verde” loviturilor în Irak, dar nu şi în Siria. Luni, David Cameron a confirmat că a obţinut, din partea deputaţilor, “undă verde” la extinderea loviturilor şi în Siria. În dezbaterile fără vot din parlamentul francez din 15 septembrie a.c., s-a reiterat continuarea zborurilor de recunoaştere deasupra Siriei, pentru a se identifica ce se pregăteşte contra europenilor şi contra populaţiei siriene, premierul Manuel Valls excluzând orice intervenţie franceză sau occidentală terestră. Lucrurile rămân complicate. Chiar recent secretarul american al apărării John Kerry, într-o discuţie telefonică cu omologul său rus Serghei Lavrov, şi-a exprimat îngrijorarea privind un eventual angajament militar al Moscovei, în Siria. Mai mult, SUA au cerut Greciei să nu autorizeze survolul teritoriului său de avioanele ruseşti în drum spre Siria. Unde, prezenţa militarilor ruşi este o realitate, deşi Vladimir Putin afirma recent, că “este prematur” de vorbit despre aşa ceva. Cum singura bază militară rusă, la Marea Mediterană, este la Tartous, care justifică prezenţa marinei flotei ruse, se subînţelege ceea ce trebuie. Să mergem mai departe. În cadrul strategiei de luptă contra Statului Islamic (Daech), SUA antrenează grupări rebele siriene “moderate”, în Iordania. Circa 450 de persoane din coaliţia contra Statului Islamic condusă de SUA, din care 350 de americani, sunt implicate în aceste formaţiuni. Congresul american a aprobat antrenarea grupărilor rebele siriene moderate, votând un buget de 500 milioane de dolari. Până acum preşedintele Barack Obama s-a opus trimiterii de trupe la sol. Într-un interviu acordat presei ruse preşedintele sirian Bashar al-Assad a continuat să-i numească pe “moderaţi”… terorişti. Toate grupurile prezente în Siria sunt extremiste, în opinia lui Bashar al-Assad, care are susţinerea Iranului. 25% din teritoriul sirian se mai află sub control, ceea ce geografic s-ar numi “Siria utilă”, cu Damascul, Homs şi Hama. De o parte “Siria utilă”, cu prezenţa gardienilor revoluţiei iraniene în Mediterană, şi de altă parte un vast teritoriu neguvernabil şi abandonat grupurilor jihadiste. Situaţie inacceptabilă pentru Londra, Paris şi Washintgon. Desconsiderarea realităţii din regiune, unde partidul Baas menţinea unitatea unui stat mozaic, în cadrul căruia coabitau circa 17 grupuri religioase, atestă că interesele principalilor actori politici sunt total diferite. Singurii interlocutori legitimi, dar mai puţin frecventabili, sunt Damascul şi Bagdadul. Deocamdată.
