S-au reluat plăţile pentru „Competitivitate Economică” şi “Mediu”

0
1000

Comisia Europeană a luat ieri, decizia de a relua plăţile pentru România în cadrul programelor “Competitivitate Economică” şi “Mediu”, ambele întrerupte la începutul lunii aprilie 2015. “Mă bucur să pot anunţa deblocarea acestor plăți și apreciez eforturile depuse de autoritățile române pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare și control din cadrul celor două programe. Este important că autoritățile române s-au implicat în identificarea punctelor slabe şi soluţionarea problemelor. Îmi exprim speranţa că măsurile întreprinse vor reduce semnificativ riscul erorilor şi al neregulilor în viitor”, a precizat comisarul european pentru Politica Regională, Corina Creţu. Ca urmare a acestei decizii, aproximativ 120 de milioane de euro vor fi transferaţi autorităţilor române în perioada imediat următoare.