De la Rotary Club / Rechizite şcolare pentru elevii de la Bâlta

0
325

Rotary Club Craiova a organizat marţi, 15 septembrie, a doua ediţie a proiectului „Rechizite Şcolare”, eveniment ce face parte din programul Rotary Susţine Calitatea în Educaţie, derulat de Rotary Club Craiova din anul 2008.

Rotarienii a dedicat ediţia din acest an a proiectului elevilor din clasele 0 – IV ale Şcolii Gimnaziale Bâlta, structură a Şcolii Gimnaziale  Filiaşi. Cei 56 de elevi înscriși în ciclul primar  la Şcoala Gimnazială Bîlta vor primi de la Rotary Club Craiova tot ceea ce este necesar pentru începerea noului an şcolar: ghiozdan, penar complet echipat, cărţi şi caiete speciale, caiete, carioci, creioane colorate, acuarele, pensule, caiet de desen, plastilină.

“Prima şcoală publică în care s-a început învăţătura”

Elevii acestei şcoli provin din familii cu venituri modeste, o problemă reprezentând-o lipsa locurilor de munca în zonă, ei putând astfel să-şi continue, în condiţii optime, activitatea educaţională.

Şcoala Gimnazială Bâlta funcţionează încă din perioada interbelică, într-un local cu model consacrat „haretian”. Începând cu anul 2010 a devenit structură a Şcolii Gimnaziale  Filiaşi.  Această şcoală ocupă un loc aparte, fiind aşa cum considera istoricul G.D.Iscru “prima şcoală publică în care s-a început învăţătura”,  fiinţând, probabil, încă din 1836. Această unitate de învăţământ este legată de boierii filişeni Dimitrie şi Tache Filişanu. Ea face parte din cele 200 de şcoli care au funcţionat în anul şcolar 1838-1839 în satele Ţării Româneşti.

Proiectul se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Primăria Filiaşi, Şcoala Generală Filiaşi şi Asociaţia “Fraţii Racoţeanu“ (constituită din părinţi şi cadre didactice ai Şcolii Generale Filiaşi).