De la 1 octombrie, bolnavii de hepatită C au acces și la terapia fără interferon

0
352

Începând de luna viitoare, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va deconta o terapie nouă pentru pacienții bolnavi de hepatită C, tratamentul fără interferon, urmând ca plata efectivă să se facă numai în cazurile la care se obține rezultat medical. Autorităţile sanitare au precizat prețul terapiei este confidenţial.

Din primele estimări, pe liste există 5.000 de pacienți eligibili, însă potrivit CNAS vor fi trataţi toți bolnavii care fac obiectul criteriilor medicale. Aceştia vor fi investigați în centrele universitare, iar tratamentul va fi administrat acasă. Terapia fără interferon reprezintă o speranţă pentru bolnavii care nu au nicio altă alternativă în acest moment pentru că suferă de ciroză, gradul de fibroză F4 şi F3. Tratamentul, unul nou, diferit de dubla terapie cu interferon, nu se poate cumpăra individual de către pacient, iar programul susținut de Casă se va derula pe durata a cel puţin un an de zile.

România este ţara cu cea mai mare prevalenţă de hepatită

România este ţara cu cea mai mare prevalenţă de hepatită C – 3,2 la sută şi 4,4 la sută – hepatită B din Europa. Practic, unul din 13 români are unul din aceşti viruşi. Acest lucru ar însemna circa 600 de mii de persoane infectate cu virus C în sânge, dar 85% au infecție activă, restul și-au eradicat virusul prin propriile lor mijloace imunitare. Dubla terapie, cea cu interferon, durează 48 de săptămâni, iar cea fără interferon – 12 săptămâni. Pacientul care va intra în noua terapie va trebui să țină cont să respecte întocmai schema de tratament. El va lua două pastile pe zi timp de 12 săptămâni. Are foarte puține reacții adverse, în special renale.

România a tratat anual 5.000 de bolnavi de hepatită B şi C, iar noile tratamente oferă mult mai multe şanse pacienţilor. După trei luni de terapie, 90-95 la sută din cei care se tratează cu aceste medicamente au şansa de a se vindeca definitiv de boală.

Hepatitele virale ucid 1,5 milioane de oameni din întreaga lume, în fiecare an. La fel de multe decese ca şi cele prin HIV/SIDA. Pentru a opta cauză majoră de deces la nivel mondial, hepatita virală este extrem de neglijată. De asemenea, hepatita virală este principala cauză de cancer hepatic, iar acesta este a doua cauză de deces prin cancer. La nivel mondial, se estimează 1,4 milioane de cazuri noi de hepatită virală A anual şi, chiar dacă nu se cronicizează, poate genera pierderi economice semnificative şi consecinţe sociale în comunităţile afectate.

Anul trecut, Adunarea generală a OMS a adoptat o rezoluţie prin care se recunoaşte faptul că hepatita C şi hepatita B au devenit o problemă de sănătate publică la nivel mondial.

Netratată, hepatita provoacă decesul pacientului

Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în anul 2012, incidenţa hepatitei virale tip A a fost de 16,9 la 100.000 de locuitori, cu 35,2% mai mare faţă de 2011, când România se afla pe primul loc între incidenţele din Uniunea Europeană. De altfel, în Europa majoritatea statelor înregistrează o prevalenţă a hepatitei virale de tip C de 1-2,5%. România, Moldova şi Italia sunt singurele state cu o prevalenţă încadrată în categoria de peste 2,5%. Mai mult, într-un studiu internaţional de prevalenţă şi estimare a nivelului de infecţie cu virusuri hepatitice B şi C, situaţia estimată pentru România la nivelul anului 2013 arată că un număr de 1.016.800 persoane ar fi infectate cu virus hepatitic B şi 635.500 de persoane ar putea fi infectate cu virus hepatitic C.

În ceea ce priveşte cauzele, acestea sunt multiple. Hepatita este asociată cu consumul de alcool, efectele secundare ale unor medicamente sau toxine. Acestea pot genera hepatite sau pot agrava o hepatită virală. Netratate, hepatitele virale se cronicizează şi duc la afecţiuni grave, precum ciroza şi cancerul hepatic.