SUA vor trimite circa 3.000 de militari în Africa de Vest, în cadrul luptei împotriva Ebola

0
303

Preşedintele american Barack Obama a anunţat, ieri, trimiterea a circa 3.000 de militari americani în Africa de Vest, pentru a participa la lupta împotriva virusului Ebola, potrivit unui oficial american de rang înalt. Obama şi-a prezentat planul de acţiune în timpul unei vizite la sediul Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) din Atlanta (sud). Eforturile americane se vor concentra pe Liberia, una dintre cele trei ţări cele mai afectat de virus, alături de Sierra Leone şi Guineea. Un centru de comandament va fi instalat în capitala Monrovia. Militarii vor participa în special la construcţia de noi centre de tratament în zonele cele mai afectate, iar administraţia americană va ajuta la recrutarea şi formarea personalului desemnat să le gestioneze. Statele Unite vor crea în Liberia un centru permanent de formare a 500 de lucrători sanitari pe săptămână, a precizat sursa citată. Epidemia de Ebola în Africa de Vest, cea mai gravă din istoria acestei febre hemoragice identificate în 1976, a provocat moartea a peste 2.400 de persoane, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. “Pentru a combate această epidemie la sursă, trebuie să punem în aplicare un veritabil răspuns internaţional”, a declarat un oficial american sub acoperirea anonimatului. Potrivit aceleiaşi surse, planul, care a fost prezentat ieri de Obama, va trebui să permită “inversarea tendinţei”. În acest cadru, Agenţia americană pentru dezvoltare internaţională (USAID) va distribui, în parteneriat cu UNICEF, kituri de protecţie pentru 400.000 de familii vulnerabile din Liberia. În acest stadiu, Statele Unite au consacrat deja 100 de milioane de dolari luptei împotriva virusului. USAID şi-a anunţat, la rândul său, intenţia de a debloca 75 de milioane de dolari suplimentari pentru creşterea numărului centrelor de tratament. Administraţia Obama a cerut Congresului deblocarea a 88 de milioane de dolari suplimentari. Votul va avea loc în această săptămână. Din acest total, 30 de milioane vor fi consacraţi trimiterii de material şi experţi pe teren şi 58 de milioane vor fi destinaţi dezvoltării de tratamente şi vaccinuri. Pentru moment nu există nici un medicament sau vaccin omologat împotriva Ebola. Un vaccin experimental, eficient în cazul maimuţelor, face obiectul unor teste clinice de la începutul lui septembrie în Statele Unite. Dacă rezultatele sunt bune, acesta ar putea fi gata până la sfârşitul lui 2015.

Consiliul de Securitate al ONU va ţine, joi după-amiază, o “reuniune de urgenţă” cu privire la epidemia Ebola, a anunţat ambasadorul american la Naţiunile Unite, Samantha Power, citată de AFP. Diplomata americană, care prezidează Consiliul în luna septembrie, a precizat că Washingtonul doreşte ca această reuniune să ducă la “angajamente concrete” pentru lupta împotriva epidemiei. Samantha Power a subliniat că este foarte neobişnuit ca instanţa Naţiunilor Unite, având ca mandat menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să se sesizeze într-un dosar de sănătate publică, însă “este esenţial să examinăm evoluţia epidemiei şi să ne mobilizăm resursele” pentru a o combate, a menţionat ea.