Datoria externă a Libiei faţă de România, în atenia Parlamentului European

0
314

Parlamentul European a decis ieri trimiterea unei delegaţii în Libia, în perioada 2 – 4 noiembrie. Printre alte teme de securitate internaţională, delegaţia Parlamentului European doreşte, cu ocazia vizitei la Tripoli, şi discutarea datoriei externe a  Libiei. “Sperăm ca noul Guvern al Libiei să aibă o poziţie concretă şi pozitivă faţă de datoriile sale externe, astfel încât România să îşi recupereze creanţele în cât mai scurt timp. Ţinând cont de situaţia actuală din această ţară, ar fi indicat să se ia în calcul, de către creditori, o eşalonare a plăţilor”, a declarat europarlamentarul Petru Luhan, vice-coordonator al Sub-Comisiei pentru Securitate şi Apărare din cadrul Parlamentului European. Statul român are de recuperat o datorie de peste 60 de milioane de dolari de la Libia, sumă ce provine din exporturi de arme şi din lucrări de construcţii realizate în Libia de către firme din România, în baza Acordurilor de colaborare semnate în anii 1974, 1979, 1981 şi 1984. Datoria externă a Libiei este de 3,3 miliarde dolari.