Echipa masculină a României, pregătită de craioveanul Dan Pascu, a învins cu 3-2 naţionala Danemarcei, în Sala Polivalentă, în timp ce tricolorele au pierdut cu 3-2 contra Bosniei, după ce au condus cu 2-0
Naţionalele României de volei feminin şi masculin au început la Craiova campaniile de calificare pentru Campionatele Europene de anul viitor. Naţionala masculină, pregătită de craioveanul Dan Pascu, a avut un start cu dreptul, învingând cu 3-2 formaţia Danemarcei, pe seturi: 21-25, 25-20, 24-26, 25-22, 15-11. Deşi au fost conduşi în două rânduri, tricolorii au revenit şi s-au impus în setul decisiv. Căpitanul Craiovei, Laurențiu Lică, a reușit 19 puncte, Adi Aciobăniei a terminat meciul cu 16 puncte, iar Răzvan Olteanu și-a trecut în cont 13 puncte. Următorul joc al „tricolorilor” se va disputa pe 22 august, în deplasare, cu Finlanda. La masculin sunt şapte grupe, România făcând parte din Grupa A, alături de Danemarca şi Finlanda. Sunt 5 grupe de câte patru echipe şi două de câte trei. Se califică direct câştigătoarele grupelor şi cinci dintre echipele de pe locul secund, cele cu punctajul cel mai bun. Reprezentativa pregătită de Dan Pascu şi Ovidiu Macarie trebuie să depăşească una dintre cele două adversare, Finlanda sau Danemarca, dar trebuie să aibă şi un punctaj şi setaveraj mai bun de cât cel puţin două dintre echipele de pe locul secund din celelalte grupe. entru prima oară în istorie, turneele finale ale Campionatelor Europene se vor desfăşura cu 24 de echipe la start. Nu mai puţin de 12 sunt calificate din start: 4 ţări co-organizatoare (Belgia, Franţa, Olanda, Slovenia – la masculin / Turcia, Olanda, Azerbaidjan, Slovacia – la feminin), plus cele mai bine clasate 8 formaţii de la CE 2017. Celelalte 12 locuri cotă vor fi stabiite în urma meciurilor preliminare.
În schimb, naţionala feminină a pierdut meciul cu Bosnia, deşi a condus cu 2-0, scorul pe seturi fiind: 25-21, 26-24, 23-25, 19-25, 11-15. Au evoluat pentru România: Kapelovies, Salaoru, Pârv, Calotă, Ungureanu, Cazacu, Buterez, Onyejekwe, Baciu, Iancu, Petra, Filipaş, Albu, Rotaru. Naţionala feminină a României face parte din grupa F, alături de Spania, Letonia şi Bosnia-Herţegovina. În total sunt şase grupe, din fiecare urmând să se califice primele două clasate.