Ajustarea numărului de locuri în grădiniţe, aproape de finalizare

0
357

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj pregăteşte anul şcolar viitor, din toate punctele de vedere, iar învăţământul preşcolar face parte din program. Astfel, se cere tuturor instituţiilor de profil ajustarea planului de şcolarizare, cu suplimentarea, acolo unde este cazul, a numărului copiilor. După prima etapă de înscriere, în judeţul Dolj putem vorbi de peste 2.600 de locuri libere în grădiniţe.

gradinitaPrin Nota Telefonică nr. 398/10.07.2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj atrăgea atenţia asupra suplimentării numărului de locuri necesar, prin ajustare, în vederea aprobării, ca urmare a colectării cererilor de înscriere. Reprezentanţii ISJ Dolj semnalau mai multe aspecte: verificarea planului aprobat, în aplicaţia informatică (SIIR); solicitarea care are la bază cererile părinţilor; aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. În urmă cu puţin timp, ISJ Dolj a transmis o altă înştiinţare , pe adresa unităţilor şcolare. „Am revenit la nota din iulie, privind planul de şcolarizare, pentru înscrierea la grădiniţă în anul 2017/2018 şi am cerut ca, în perioada 10 – 20 august să ne fie transmis numărul de locuri necesar pentru a fi suplimentat. Solicitările trebuie să aibă la bază cererile de înscriere, dar şi aprobarea Consiliulului de Administraţie al unităţii de învăţământ. Vor fi luate în considerare doar cererile transmise în perioada menţionată, iar datele vor fi completate în conformitate cu macheta transmisă în teritoriu. Vorbim de o ajustare, astfel încât , la începutul anului şcolar, să fie ocupate toate locurile aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale ”, a precizat prof.  Cristina Maria Ciocoiu, inspector şcolar de Învăţământ pentru Educaţie Timpurie.

După ce-a de-a doua etapă, mai bine de 2.600 de locuri disponibile

 În perioada 8 – 19 mai,  au fost reînscrişi peste 10.000 de copii, iar între 22 mai – 16 iunie a avut loc înscrierea, unde au fost acceptate peste 3.000 de cereri. A doua fază s-a desfăşurat între 26 iunie şi 28 iulie. Pentru aceasta au fost rămase neocupate peste 2.600 de locuri, cele mai multe fiind la „grupa mică” (mai mult de 1.200) şi la „mijlocie” (700). Per total, indiferent de anul de şcolarizare, după cea de-a doua etapă , pe primele locuri se află Grădiniţa cu Program Prelungit „Petrache Poenaru”, Grădiniţa cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu”, „Căsuţa Fermecată”.