Migranţi ascunşi în cabina unui camion descoperiţi la PTF Bechet

0
430

foto 3Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet au descoperit, luni, ascunse în cabina unui camion, două persoane de sex masculin, de 16, respectiv 19 ani, din Siria, care intenţionau să intre ilegal în ţară. Cei doi, care voiau să ajungă în Germania, au fost predaţi, împreună cu şoferul şi mijlocul de transport, poliţiştilor de frontieră bulgari pentru dispunerea măsurilor legale.

Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, luni 15 august a.c., ora 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean turc, la volanul unui autocamion care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, fructe din Turcia pentru Danemarca. Cu ocazia controlului specific, echipa de control, folosind aparatura pentru detecţia bătăilor inimii, a constatat că în cabina şoferului se mai află ascunse două persoane, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, au fost descoperite ascunse în cabina soferului sub patul de odihnă, două persoane de sex masculin, cu trăsături afro-asiatice. La cercetări, cele două persoane, ambele din Siria, au declarat ca în data de 10.07.2016 au plecat din Turcia cu intenţia de a ajunge în Germania, îndrumate fiind, prin telefon, de un cetăţean turc despre a cărui identitate nu au putut să dea detalii. Şoferul mijlocului de transport a declarat că avea cunoştinţă de prezenţa celor două persoane în mijlocul de transport. „Poliţiştii de frontieră doljeni au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, camionul, şoferul turc şi cei doi migranţi, cu vârste de 16, respectiv 19 ani, au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, ne-a declarat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, din cadrul Biroului de presă al STPF Dolj.

foto 1

foto 2