Insalubru, cu pereţii plini de mucegai şi infiltraţii de apă, bazarul Craiovei era mai tot timpul ocolit de trecători. Acum însă, şi această mică porţiune, care face parte din arhitectura veche a oraşului şi care a fost introdusă în Centrul istoric al oraşului, a început, în sfârşit, să arate ca un loc curat şi îngrijit.
Ne aflăm la începutul de secol XX, când strada Lipscani era cea mai circulată şi frecventată arteră a Craiovei. Pe atunci, strada era pavată cu şipci groase de lemn şi era traversată chiar şi de căruţele cu cai. De o parte şi de alta, se întindeau două şiruri de case boiereşti, cu un singur etaj. La parter, fiecare avea câte o prăvălioară, restaurant sau un mic magazinaş, iar la etajul superior erau camerele de locuit ale proprietarilor. De la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu când se aprindeau felinarele cu motorină, strada erau un furnicar de cumpărători, dar şi de mulţi gură-cască pe care curiozitatea, dar şi aromele intense de cafea proaspăt prăjită şi delicatesuri turceşti, le purta paşii până în buricul târgului.
Lipscaniul, la început de secol XX
Aceasta este imaginea pe care arhitecţii ţi-o descriu despre strada Lipscani. Din păcate, fotografii de epocă cu această stradă, una dintre cele mai pitoreşti ale Craiovei de început de secol XX, nu se mai păstrează. Dacă instantanee rare cu strada Unirii mai pot fi văzute şi azi, fiind păstrate în arhiva Muzeului de Artă al Craiovei, despre mahalaua Lipscaniului aflăm doar din mărturii vechi pe care arhitecţii le-au cules cu râvnă şi le păstrează în memoria locului. Se spune că, la intrarea pe această stradă, chiar aproape de actualul bazar, se afla un magazin de ceasuri şi reparaţii pe care l-a avut deschis un meşteşugar neamţ. Din pricina preţurilor piperate, ceasornicarul avea clienţi selecţi, dar totuşi atelierul său era plin de curioşii pe care îi atrăgeau ceasurile expuse în galantare.
O limită între două proprietăţi
În această lume de început de secol XX, bazarul Craiovei nu arăta nici pe departe ca acum. De fapt, nici nu era vorba de o trecere, ci de o limită despărţitoare între două proprietăţi. Cum însă Lipscănăria se aglomerase foarte mult şi oamenii simţeau nevoia să o ia pe scurtătură pentru a ieşi în cealaltă parte a oraşului, această despărţitură dintre cele două curţi interioare a devenit o uliţă interioară. De dimensiuni mici, ce-i drept, dar foarte frecventată. Arhitecţii craioveni spun că oamenii se învăţaseră să apuce pe această porţiune încât proprietarii au fost nevoiţi să pună două porţi de lemn la fiecare capăt al căii de acces. Dar nici măcar aşa, oamenii nu au putut să îşi recupereze fragmentele de proprietăţi, care au rămas, pe mai departe, o scurtătură.
Primăria Craiova a investit în modernizare
Devenit bazar al Craiovei, zona a început să decadă încetul cu încetul. Până nu demult, acest spaţiu îngust era cea mai insalubră zonă din centrul oraşului. Lipsit mult timp de orice lucrare de modernizare, era ocolit de trecători care preferau mai bine să facă meargă o distanţă mai mare decât să meargă la pas prin această scurtătură. Pentru că ajunsese într-o stare avansată de degradare şi mizerie, se impunea să fie curăţat şi reabilitat, dar, din păcate, lucrările de refacere a Centrului Vechi nu au inclus şi infrastructura de acolo. Bazarul fusese, aşadar, din nou uitat. Din fericire însă, autorităţile locale şi-au reamintit şi de această mică zonă, cu istoria şi pitorescul ei, şi au salavat-o. Municipalitatea a demarat lucrările de schimbare a pavimentului şi de instalare a noului acoperiş din fonduri proprii, proiectul cu fonduri europene al centrului istoric nu a permis acest lucru.
Şi comercianţii trebuie să-şi modernizeze spaţiile
Lucrările de modernizare au fost încheiate recent, de la un capăt la altul întinzându-se acum şi un acoperiş multicolor, care nu a mai fost întâlnit în acest loc. Lumina soarelui se filtrează prin tablouri decorate cu vitralii, ultimul dichis pe care şi l-au permis autorităţile. Deşi schelele care au asigurat micul şantier au dispărut, a rămas totuşi un aer de dezordine pe care comercianţii care au spaţii acolo trebuie să îl înlăture. Fiecare proprietar sau chiriaş este dator acum să îşi modernizeze, la rândul lor, propriile magazine. Mai mult, autorităţile locale cer ca profilul acestui spaţiu să fie, de acum încolo, o galerie de artă în miniatură. Acolo trebuie să se vândă obiectele de artă, suveniruri, iar artiştii plastici să poată să îşi expună lucrările.
