Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Suceava, că la sfârşitul acestei luni USL va lua o decizie în ceea ce priveşte referendumul pentru revizuirea Constituţiei, apreciind, totodată, că momentul oportun pentru un astfel de scrutin este primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. Ponta a spus că în perioada următoare vor fi reuniuni politice ale PSD, PNL şi PC pe tema referendumului, iar pe 31 august se va lua o decizie în această problemă, în cadrul unei reuniuni a USL cu grupurile parlamentare şi cu grupurile politice. „Decizia o luăm pe 31 august. Nu mă antepronunţ, nu am pretenţia că ce gândesc eu se va şi întâmpla, dar, sincer, eu sunt de părere că cel mai bun moment pentru referendumul de modificare a Constituţiei este odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, când cvorumul este de 30%. Dacă PDL boicotează, cu atât mai bine, înseamnă că nici nu participă la alegerile prezidenţiale şi nu putem decât să-i felicităm pentru asta (…) Cu un an şi ceva de discuţii a Constituţiei nu o să mai poată spune nimeni că n-a fost timp de discutat. Tot timpul s-a spus că e prea repede”, a spus Ponta.
Acasă Actualitate Actualitate internă USL decide în privinţa referendumului pentru Constituţie pe 31 august