Peste 2500 de tineri vor participa la Constanţa / „România pentru tineri”

0
385

În mod tradiţional, în ultima săptămână a lunii august, Tineretul Naţional Liberal organizează, la Constanţa, evenimente dedicate tinerilor liberali, dar şi celor neimplicaţi politic, dezvoltând, astfel, o punte de comunicare între clasa politică şi tinerii din România. În acest context, sâmbătă, 31 august a.c., ora 16.00, 2.500 de tineri din toate judeţele ţării vor participa la evenimentul ”România pentru tineri”, organizat de “Echipa lui Crin”, la Sala Sporturilor din Constaţa. Preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Florin-Alexandru Alexe, vicepreşedinte al PNL, a declarat: ”În fiecare an, şcoala de vară este un prilej de a discuta cu tineri din toată ţara despre problemele cu care se confruntă şi de a identifica soluţii care să susţină educaţia şi dezvoltarea lor. Evenimentul ”România pentru tineri” este dedicat colaborării dintre tinerii neimplicaţi politic şi structurile politice, care pot susţine proiectele tinerei generaţii din România.”

”Echipa lui Crin”, platformă de dezvoltare socială

Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, va fi prezent alături de tineri la evenimentul ”România pentru tineri”. De asemenea, au fost invitaţi să participe liderii USL, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele PC, Daniel Constantin, precum şi alţi reprezentanţi din forurile de conducere ale partidelor care compun Uniunea Social Liberală. ”Echipa lui Crin” este o platformă de dezvoltare socială care se adresează tuturor românilor care împărtăşesc valorile naţionale şi liberale. ”Ne dorim ca toţi tinerii din România, care împărtăşesc aceeaşi viziune ca a noastră în privinţa dezvoltării României, atât cei din structurile politice, cât şi cei neimplicaţi politic, să vină alături de noi.”, a afirmat preşedintele TNL, Florin-Alexandru Alexe.