Pedeliştii se întâlnesc, astăzi, la Baia Mare

0
405

Colegiul Director al PDL se întruneşte astăzi, la Baia Mare, judeţul Maramureş, la Sala Millenium din Piaţa Libertăţii (centrul vechi al oraşului). Întâlnirea începe la ora 11.00 şi va fi urmată, la terminarea şedinţei, de o conferinţă de presă. Pe ordinea de zi a Colegiului Director se află următoarele teme: Poziţia PDL referitoare la principalele teme politice; Stadiul şi strategia constituirii Guvernului alternativă al PDL; Criterii pentru desemnarea candidaţilor PDL la alegerile pentru Parlamentul European din 2014; Informare privind stadiul alegerilor interne din PDL şi bineînţeles, ultimul punct – Diverse.