Şi-a omorât tatăl cu târnăcopul

0
589

Un bărbat de 29 de ani din comuna Goieşti a fost arestat preventiv pentru omor calificat, în cursul zilei de luni, după ce, cu o zi înainte, îşi omorâse tatăl cu mai multe lovituri de târnăcop. Un alt doljean a fost reţinut sâmbătă, pentru tentativă de omor, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care coordonează cercetările în ambele cauze, spun că faptele s-au petrecut pe fondul consumului de alcool.

După o bună perioadă de linişte prin judeţ, procurorii criminalişti şi poliţiştii au avut de lucru la sfârşitul săptămânii trecute. Cea mai gravă faptă comisă cu violenţă s-a petrecut în comuna doljeană Goieşti. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma cercetărilor s-a stabilit că duminică, 14 august a.c., seara, în jurul orei 21.00, Florin Irinel Gheorghe, de 29 de ani, s-a apucat la ceartă cu tatăl său, Cornel Gheorghe, de 49 de ani. Aceştia locuiau împreună şi consumaseră ceva băuturi alcoolice înaintea scandalului. Se pare că Florin era nemulţumit de faptul că tatăl său n-a vrut să-i dea nişte bani, a început să-i reproşeze acest lucru, iar scandalul a degenerat rapid. Tânărul a pus mâna pe un târnăcop cu care şi-a lovit tatăl de mai multe ori în zona capului, lăsându-l mort, într-o baltă de sânge. Vecinii au auzit ţipete, au anunţat Poliţia, la faţa locului ajungând o echipă complexă de cercetare, condusă de un procuror criminalist, iar autorul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arest. Luni, 15 august, de Sfânta Maria, bărbatul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, aceştia eliberându-i mandat pentru o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

Un alt doljean a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sâmbătă, 13 august a.c., fiind acuzat de tentativă de omor. Este vorba despre Nicolae Albu, de 44 de ani, din comuna Valea Stanciului. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că vineri, în jurul prânzului, în locuinţa pe care o împărţeau, între Nicolae Albu şi concubinul mamei sale, Ion Deca, de 61 de ani, a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. Cei doi s-au luat la ceartă, iar Nicolae Albu, mai iute de mână, a luat un cuţit şi i-a aplicat lui Deca o singură lovitură, bărbatul fiind transportat la spital cu diagnosticul “plagă înjunghiată în flancul stâng”. Autorul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv.