A ajuns din nou în finală Argentina, după semifinala (2-1) în faţa Angliei miercuri la Atlanta. Se pare că Argentina nu e niciodată mai puternică decât atunci când se află cu spatele la zid. În partida cu Anglia, „albii-celeştii” s-au autodepăşit pentru a întoarce o situaţie, în finalul meciului despre care se va vorbi multă vreme. Argentina şi Spania se întâlnesc în premieră în această fază a Cupei Mondiale. S-au întâlnit doar în faza grupelor la ediţia din 1966, când Argentina a câştigat (2-1) pe Villa Park la 14 iulie. Finala este încredinţată slovenului Slavko Vincic. Duelul se aşteaptă să fie electrizant. Argentina a fost cuprinsă de emoţie în 16-le de finală cu Capul Verde, apoi în optimile de finală, cu Egiptul (3-2) şi din nou cu Elveţia în prelungirile sferturilor de finală (3-1). Diferenţa împotriva Angliei a făcut-o lipsa totală de inspiraţie a lui Tuchel, care a făcut greşeala de a se opri din joc, preferând apărarea supranumerică, la 1-0, în favoarea echipei sale. Lionel Messi, cel mai bun jucător al acestei ediţii la 39 de ani, a fost decisiv prin două pase luminoase, una către Enzo Fernandez(min. 85) cealaltă o centrare pe capul lui Lautaro Martinez (min. 90+2). Victoria Spaniei, campioana Europei, asupra Franţei a fost o reafirmare colectivă şi individuală, a omogenităţii acestei echipe. Era imposibil să joace mai bine sau mai inteligent. Faptul că ibericii au jucat 6 meciuri, atât de coerent, atât de înţelept, nu este o coincidenţă. De la Unai Simon, la Oyarzabal, trecând pe la Laporte, Rodri, Fabian, Olmo, Yamal totul are sens.

















