Atmosferă fascinantă la Craiova: “Ştiinţa” şi-a prezentat lotul de jucători şi noile echipamente

0
503

Universitatea Craiova şi-a prezentat, vineri seara, 14 iulie, într-o ambianţă, pe alocuri electrizantă,  noile echipamente de joc pentru sezonul următor, pe scena amplasată în Piaţa “Mihai Viteazul” din centrul municipiului.  A fost prezentat şi lotul de jucători, alături de antrenorul Eugen Neagoe, revenit recent dintr-un turneu de pregătire efectuat în Bulgaria.   Au fost organizate mai multe concursuri de către sponsorul tehnic – Puma – şi de sponsorul principal – Betano, momentul de vârf al serii fiind concertul extraordinar al Deliei. Mihai Rotaru, patronul clubului, a dorit să confere întregului spectacol un plus de distincţie. Câteva mii de suporteri ai echipei au fost prezenţi la spectacol, de la copii până la persoane în vârstă.

Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova a fost, vineri 14 iulie, arhiplină şi a vibrat. Specatorii au fost delectaţi cu muzică, mixată de Mihai Ciobănescu, au fost organizate concursuri, dar atmosfera s-a încins în momentul în care Ciri Mayer a interpretat “Cântec pentru Oltenia”, celebrul imn al “Ştiinţei”. Cu mic cu mare, toată lumea a cântat şi a scandat numele echipei fanion a Olteniei. Apoi, pe scenă a urcat lotul Universităţii Craiova, alături de trei suporteri, Anda Lazăr, Sorin Bonea şi Alin Raicu, care şi-au câştigat dreptul, în urma unui concurs. Se anunţă un campionat încins, asta o ştim, Eugen Neagoe s-a arătat optimist, salutând revenirea la echipă a lui Alex Mitriţă, Nicuşor Bancu (după o lungă convalescenţă) şi a lui Ştefan Baiaram. “Ştiinţa” e pregătită. Şi în această vară, patronul Mihai Rotaru a făcut tot ce i-a stat în putinţă să asigure condiţii optime de pregătire. Şi uşor nu îi este, fiindcă efortul finaciar -de care uităm- este imens. Optimismul nostru, bine temperat, rămâne la cotele lui fireşti. De rezultatul partidei de debut, de mâine seară, cu Dinamo Bucureşti, mai exact de prestaţia echipei, rămâne să discutăm … după. “Ştiinţa” întreţine o stare de spirit tonică a urbei, rămâne echipa cea mai iubită, poate din Superliga, dovadă media de spectatori. Ca o acoladă, rămâne fidelă şi sponsorului principal Betano. Haide “Ştiinţa”!. Ce altceva am mai putea exclama. Să mai subliniem încă odată calitatea artistică şi scenografia întregului eveniment, prestaţia fabuloasă a Deliei, care , pe o caniculă greu suportabilă, a încins şi mai mult … asistenţa.