Simpozion internaţional, la Universitatea din Craiova

0
386

Ieri, în Aula „Regele Mihai I”, din cadrul Universităţii din Craiova, prin organizarea Facultăţii de Litere a instituţiei de învăţământ superior, s-a desfăşurat Conferinţa internaţională „European Theries and Practices on Education for Sustainable Development and International Solidarity”, eveniment de diseminare în cadrul Proiectului Erasmus+ – „Acteurs du Territoire pour une Education a la Citoyennete Mondiale (ACTECIM)”, Proiectul este coordonat de Academia din Lyon (Franţa) şi reuneşte instutuţii din trei regiuni – una dintre ele fiind Regiunea Sud-Vest Oltenia, reprezentată de Universitatea din Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Agenţia pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Au fost mai multe probleme puse în discuţie, dar toate s-au axat pe impactul pe educaţie, prin tot ceea ce ţine de modelele de implementare. Redăm din declaraţiile participanţilor: „Este un proiect foarte bun, iar în acest an academic, aproape de încheiere, am avut multe programe de cercetare şi de implementare a unor proiecte şi suntem, dacă pot spune aşa, la „foc continuu”. Este o simbioză între cercetare şi latura aplicativă a acesteia” – conf.univ.dr.Cecilia Popescu; „Este o etapă importantă a proiectului ACTECIM, cu impact atât pentru comunitatea ştiinţifică, cât şi pentru cea locală. Este o temă de mare actualitate pentru educaţie ” – conf.univ.dr. Claudiu Bunăiaşu, director al Departamentului de comunicare, jurnalism şi Ştiinţele educaţiei, din partea Facultăţii de Litere; „Vom continua acest parteneriat, pentru învăţământul craiovean, şi nu numai, Colaborarea noastră cu Universitatea din Craiova şi Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia este foarte bună, foarte multe proiecte fiind în derularea, pe lângă cele finalizate” – prof. Ani Drăghici, responsabil cu proiectele europene, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj; „Sunt pentru a II-a oară în Craiova, dar sunt mai mult decât mulţumit. Am văzut o structură foarte bine dezvoltată, iar colaborarea între instituţii este optimă, ceea ce este făcut astăzi fiind un punct de plecare pentru viitor” – Giorgio Garelii din Regiunea Piemont.