Tratament gratuit pentru bolnavii de TBC, indiferent de asigurare

0
526

Mai multe asociaţii au transmit o scrisoare deschisă prin care solicită Ministerului Sănătăţii să găsească soluţii astfel încât bolnavii de TBC să beneficieze de diagnostic şi tratament, indiferent de asigurare sau de existenţa unui act de identitate. În fiecare zi, trei români mor din cauza tuberculozei.

tbcÎn mod repetat, s-au identificat dificultăţi în accesul la tratament (pentru HIV, pentru alte boli infecţioase, pentru cazuri de urgenţe psihiatrice sau chirurgicale, pentru TBC) al persoanelor din grupuri de risc care nu au asigurare de sănătate, sau au asigurare, dar şi-au pierdut cardul de sănătate sau care nu deţin act de identitate valid. Asociaţiile spun că dificultăţile instituţionale, procedurale şi legale vor fi comunicate forurilor internaţionale de resort, respectiv Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Programului Comun al Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA, Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor – şi finanţatorului programului, respectiv Fondului Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei. Scrisoarea este semnată de Asociaţia Română Anti-SIDA, Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Fundaţia PARADA şi Fundaţia Romanian Angel Appeal.

O lege a tuberculozei, aşteptată de pacienţi

Mai multe asociaţii de pacienţi cer şi urgentarea proiectului privind legea tuberculozei, la un an de când a fost depus în Parlament, astfel încât acesta să fie dezbătut şi votat în sesiunea parlamentară din toamnă.

Proiectul de lege prevede, printre altele, dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare pentru toţi pacienţii; indemnizaţie lunară de hrană, pe toată perioada de tratament în ambulatoriu. Indemnizaţia lunară de hrană este acordată pacientului tratat în ambulatoriu, în condiţiile respectării tratamentului prescris, fără întrerupere, pentru luna respectivă; informarea şi educarea în mod continuu a populaţiei generale şi educarea şi consilierea pacienţilor cu tuberculoză cu privire la măsurile de igienă, în scopul de a preveni răspândirea infectării.

Incidenţa TBC, de cinci ori peste media UE

tbc 1Tuberculoza reprezintă una din problemele prioritare de sănătate publică, iar obiectivul major îl constituie oprirea cât mai rapidă a răspândirii infecţiei în rândul populaţiei, prin diagnosticarea cât mai promptă a tuberculozei la persoana simptomatică şi tratarea ei până la vindecare.

În doar un an, în judeţul Dolj, s-au înregistrat 514 cazuri noi de tuberculoză, numărul celor aflaţi în evidenţă cu această afecţiune ajungând la 738. În plus, 11 persoane au decedat din cauza acestei boli. În 2016, România a avut cea mai mare incidenţă a tuberculozei din Uniunea Europeană (de cinci ori peste media UE), cu aproximativ 20% din cazurile de TB raportate în UE, în condiţiile în care deţine doar 4% din populaţia UE.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în 2015 în judeţele Constanţa – 505 cazuri (530 cazuri în 2014), Dolj – 598 cazuri (616 cazuri în 2014), Iaşi – 617 cazuri (586 cazuri în 2014), Bucureşti – 942 (1.037 cazuri în 2014), conform buletinului informativ al Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Pacienţii şi medicii deopotrivă se confruntă însă cu o nouă provocare, reprezentată de tuberculoza multidrog rezistentă (TB-MDR) şi de tuberculoza extrem de rezistentă la tratament (TB-XDR), numărul de cazuri noi de TB-MDR în România fiind estimat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la aproximativ 1.000, în fiecare an. Tuberculoza multirezistentă la medicamente (MDR) este una dintre formele cele mai agresive de TBC şi se instalează atunci când organismul bolnavului nu mai răspunde la medicaţie. În majoritatea cazurilor, MDR apare din cauza abandonului sau a medicaţiei incomplete. Este cel mai negru scenariu pentru orice pacient care suferă de această boală, dar şi pentru medicul care îl îngrijeşte. Pe de-o parte, terapia devine multa mai complicată, pe de altă parte costurile cresc de câteva zeci de ori. În România trăiesc aproximativ 1.500 de pacienţi cu tuberculoză rezistentă la tratament. În situaţia în care pacientul abandonează tratamentul şi revine atunci când simptomatologia este mult mai gravă, acesta riscă să nu mai răspundă la medicaţie, adică să dobândească multidrog rezistenţă.