Impozitul pe cifra de afaceri nu va fi aplicat

0
390

premierPremierul Mihai Tudose a anunţat, astăzi, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că impozitul pe cifra de afaceri nu va fi aplicat, menţionând că vor fi găsite alte mijloace ca actorii economici “care au impresia că sunt mai deştepţi ca statul să nu mai fie”. “Nu aplicăm impozitul pe cifra de afaceri. Aici, eu m-am grăbit un pic şi v-am spus de la Bruxelles că am văzut simulările şi am luat decizia că nu se pot implementa. Eu am luat această decizie pe baza discuţiei şi a materialelor pe care mi le-a dat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa. Chiar pe avion am luat decizia la dus, trei ore am stat împreună şi am vorbit despre acest lucru. Azi am prezentat şi coaliţiei argumentele care au stat la baza acestei decizii şi consideraţi încheiat acest subiect”, a explicat Mihai Tudose. El a adăugat că acest punct a fost inclus în programul de guvernare nu ca scop, ci ca mijloc de a-i împiedica pe actorii economici care “au impresia că sunt mai dibaci” ca statul.