Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, va fi judecat la Tribunalul Dolj

0
405

Procesul în care fostul ministru al Finanţelor şi fost senator de Olt, Bogdan Darius Vâlcov, este judecat, la Tribunalul Olt, pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, se mută la Tribunalul Dolj. Hotărârea a fost luată vineri, 14 iulie a.c., de magistraţii Curţii de Apel Craiova şi este definitivă. Avocaţii lui Vâlcov au cerut de mai multe ori recuzarea completului care îl judeca la instanţa din Olt, cererile sale fiind respinse, astfel că a cerut mutarea procesului. Acesta este al doilea dosar în care Bogdan Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Structura Centrală pentru infracţiuni de corupţie, fiind inculpat şi într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

valcov
Bogdan Darius Vâlcov

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis, vineri, 14 iulie a.c., cererea fostului ministru al Finanţelor şi fost senator, Bogdan Darius Vâlcov, de strămutare a procesului în care este judecat, la Tribunalul Olt, pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. Instanţa a decis ca judecata să continue la Tribunalul Dolj: „Admite cererea. Dispune strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 43049/3/2015 al Tribunalului Olt la Tribunalul Dolj – Secţia penală. Menţine actele îndeplinite de Tribunalul Olt – Secţia Penală până la data de 28.06.2017. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova. Avocaţii lui Vâlcov au făcut, anterior, mai multe solicitări, la Tribunalul Olt, de recuzare a completului de judecată, toate fiind respinse. Acum urmează ca Tribunalul Dolj să preia dosarul şi să stabilească următorul termen.

Trimis în judecată în noiembrie 2015

Bogdan Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în acest dosar pe 26 noiembrie 2015, de procurorii DNA. În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, „în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri (denunţător în cauză), aproximativ 10% din sumele încasate de societatea acestuia de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, 2.146.270 lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA. În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA. Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei”.

tribunalMai mult decât atât, au comunicat procurorii DNA, pe 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A., şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA. Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014, (data emiterii primei facturi către S.C. Compania de Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord. Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens. Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial. Pentru aceleaşi lucrări, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins şi primit anterior de la un alt om de afaceri un procentaj de 20% din valoarea contractului. După primirea banilor, contractul respectiv a fost reziliat, fiind atribuit, la data de 23 iulie 2014, omului de afaceri de la care a pretins şi primit suma 1.700.000 lei, mai sus amintită. Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei.

În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul îl deţine în municipiul Slatina), în valoare de 393.457,58 lei şi asupra sumei de 264.460 lei existente în contul unei societăţi pe care inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan o controla prin interpuşi. Dosarul s-a înregistrat pe 26 noiembrie 2015 la Tribunalul Bucureşti, avocaţii lui Vâlcov au invocat excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, excepţie admisă, astfel că dosarul a fost declinat la Tribunalul Olt, unde s-a înregistrat pe 19 februarie 2016.

***

În cel de-al doilea dosar, aflat pe rolul ÎCCJ, Vâlcov, Prina Minel Florin, Şuşală Lucian Petruţ, Timofte Petre Bogdan şi Tomescu Constantin Cristian sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, evaziune fiscală. Darius Vâlcov a fost acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ 2 milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, firmă care a derulat contracte cu Compania de Apă Olt pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din oraşele Slatina, Scorniceşti şi Potcoava.