Stagii internaţionale oferite de AIESEC prin programul „Global Internships”

0
780

În perioada 15 – 31 iulie, AIESEC dă startul înscrierilor la programul „Global Internships”, care oferă tinerilor stagii profesionale internaţionale ce implică lucrul în organizaţii şi companii cunoscute. Prin respectivul program, aceştia pot pleca într-una din cele 113 ţări, unde se află organizaţia.

Programul “Global Internships” oferă tinerilor stagii internaţionale ce vor contribui la dezvoltarea lor profesională şi le vor da şansa să se specializeze într-un anumit domeniu de activitate. Stagiile sunt în domenii precum: educaţie, marketing şi management, IT sau inginerie şi durează între 3 şi 18 luni. Aceştia vor avea şansa să lucreze în companii din afara ţării, unde vor fi priviţi şi remuneraţi ca angajaţi şi vor pune în practică cunoştinţele şi abilităţile proprii. Programul se adresează studenţilor aflaţi în an terminal la licenţă sau master, dar şi tinerilor absolvenţi ce au vârstele până în 29 de ani. Aceştia trebuie să cunoască o limbă străină la nivel avansat, să aibă şi un minim de experienţă în domeniul selectat şi să fie înarmaţi cu dorinţa de a se autodepăşi.

Tinerii înscrişi la acest program vor trece printr-un proces de selecţie ce constă într-un interviu. Prin acest interviu se vor testa abilităţile celor care se înscriu pentru a vedea dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru a pleca într-un astfel de stagiu. După ce vor trece de interviu, aceştia îşi vor alege destinaţia şi internship-ul care li se potrivesc cel mai bine, fiind ajutaţi de un membru AIESEC.

La nivel mondial, aproximativ 15.000 de persoane aleg o astfel de experienţă anual, în ultimul an atingându-se cifra de 20.000 de tineri care au beneficiat de un astfel de stagiu. Studenţii care doresc să participe la aceste stagii, se pot înscrie online pe www.aiesec-craiova.org până pe 31 iulie