Traian Băsescu: „Consider corecte comentariile CCR privind suspendarea mea”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a avut, duminică seara, ca invitat al emisiunii „Ediţie specială”, la Realitatea TV, realizată de Dan Suciu, fostul purtător de cuvânt al Guvernului MRU, o prestaţie interesantă. Sau cu porţiuni interesante. Ieşite din registrul obositor cu care ne-a obişnuit de ani şi ani. A fost, dacă se poate spune aşa, mai uman, pe alocuri chiar înduioşător, mai înţelept ca în alte împrejurări, acceptând fără încruntare şi întrebările incomode, dar şi statutul de „egal al intervievatorului”. El, care lăsase impresia, de fiecare dată, că nu realizează că orice discurs „despre lucruri importante” e pândit de primejdii demobilizatoare, el, care părea lipsit de dubii, fiind convins doar de certitudini, colectând antipatii şi prilejuri de insatisfacţie, a interpretat, de această dată, cu abilitate, un alt rol. Evident, prin vizibilă dedublare. Se află în faţa unui referendum care are specificul său, de luptă pe viaţă şi pe moarte între două părţi, în care câştigătorul ia totul. Arţagul funciar îşi pierduse amplitudinea şi suculenţa, părea chiar că regretă consimţirea, în prea mare măsură, a imediatului, fără a deosebi între esenţial şi accesoriu. Iritând cu intransigenţa sa, până la acoperirea de injurii nobile, pe toată lumea. „Este nedreaptă etichetarea, dar este o realitate a momentului”. Obosit să fie fără întrerupere prost aşezat, suspectat, obosit de sine însuşi, de certitudinile sale, de principiile sale inflexibile, de intransigenţa sa neconvingătoare şi de a avea mereu dreptate, de a întruchipa doar persoana judecătorului, Traian Băsescu cerea… puţină îngăduinţă. Şi deplină corectitudine. Cui? Celor derutaţi, celor cărora le rezervase doar statutul de a susţine, clipă de clipă, teste de răbdare, de suportabilitate, de justeţe ideologică, de moralitate. Spre a putea tranşa fără ezitare între reevaluaţi şi irecuperabili. Traian Băsescu nu mai părea aşa de sigur de soluţiile sale, de criteriile proprii, de convingerile inerţiale. Cum ar spune simpatizantul său Gabriel Liiceanu, părea chiar încercat, temporar, de o „încremenire în proiect”. Nu mai căuta să-şi confirme toate ipotezele. A spus multe lucruri îndelung comentate. „Voi acţiona conform legii şi interesului naţional, voi ţine cont şi de opinia publică”. A revenit asupra unei afirmaţii anterioare, opinând în privinţa coabitării cu USL că „o vede posibilă”. „Chiar dacă nu ne iubim, să funcţionăm instituţional”. Clamând modernizarea statului, Justiţiei şi Educaţiei, Traian Băsescu a omis să pretindă şi propria înnoire, dincolo de schematisme şi idiosincrasii. Cel care, în 2004, fusese expresia unei speranţe, sursa de curaj, entuziasm şi solidaritate, a devenit, după opt ani, o sursă de amărăciune, de disperare, de dezbinare. Multe din schimbările petrecute în aceşti ani nu puteau fi mai convingătoare şi nici mai rapide. Dar ceea ce se vede pe scena politică la vârf, şi nu numai, e mai mult decât dezamăgitor. E deja periculos şi neliniştitor pentru ţară. Trecem peste iraţionalele iritări antimonarhice, dar nu şi peste afirmaţia cu rejectarea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu ca parteneri ai UE, deoarece este exagerată. Mai ales că li s-a confecţionat, chiar din laboratoarele PDL, o imagine boţită. De fapt, la Traian Băsescu n-a fost vorba, niciodată, doar de opţiuni şi simple conflicte politice, dacă ne amintim şi cum s-a despărţit de Călin Popescu Tăriceanu, ci de o stilistică inadecvată a conducerii ţării. „Consider corecte comentariile CCR cu privire la suspendarea mea”. Miza imensă a acestui referendum depinde de prezenţa la vot. Absenteismul ar fi expresia faptului că suntem un popor inconştient, care îşi merită soarta. Traian Băsescu nu s-a căit, deşi ar fi fost tentat şi de un asemenea demers bine dozat, dacă ar fi ştiut că prizează la popor. A deţinut un capital de popularitate imens, care putea fi conservat. Cu o singură condiţie: să se fi dovedit un destoinic mediator şi nu un precumpănitor preşedinte-jucător. Să fi intervenit în momentele de criză, spre a calma conflicte şi a perpetua stabilitatea. Şi, uneori, să livreze poporului câte un discurs „dulce”, nu populist, cât tonic. N-a făcut-o, şi a vrut să încalece şi funcţia de premier, nu numai, şi s-a încurcat. Până acolo încât el însuşi nu s-a mai înţeles, devenind confuz, încât nu mai crede într-o reeditare a unor strălucitoare succese de altădată, cum a şi mărturisit. „Pe mine mă cunosc românii ca pe un cal breaz, şi cu bune, şi cu rele”, iată o afirmaţie lucidă. Deşi referendumul pentru a fi valid se va desfăşura aşa cum şi-a dorit, mai exact cum a propus PDL şi cum, ulterior, a precizat CCR care a impus un prag, imperativ, de 50%  plus unu din cetăţenii înscrişi pe listele electorale.