Aproape 70 de copii şi tineri din întreaga ţară vor participa la Festivalul „Portativul veseliei” de la Craiova

0
286

Asociaţia CLUB ARTI, în colaborare cu Palatul RSR, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Radio „Oltenia” Craiova vor organiza, în perioada 19-21 iulie, la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Portativul veseliei” – ediţia a VI-a. Evenimentul are ca scop descoperirea de noi talente şi promovarea acestora la nivel naţional şi internaţional şi va fi găzduit de Palatul RSR din comuna doljeană Podari.

După cum a precizat directorul Festivalului, Dana Neagoie, la concurs vor participa 67 de copii şi tineri din Craiova, Bucureşti, Ramnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Piteşti, Oradea, Turda, Piatra-Neamţ, Iaşi, Slobozia. Aceştia sunt înscrişi la şase secţiuni: interpretare piesă lentă, interpretare piesă ritmată, grupuri mici, campioni, creaţie şi videoclip.

Festivalul se va deschide joi, 19 iulie, ora 17.00, cu concursul de interpretare (creaţie, videoclip), partea a doua a acestuia urmând a avea loc vineri, 20 iulie, de la ora 11.00, iar partea a treia – în aceeaşi zi, de la ora 17.00. Gala Laureaţilor este programată pentru sâmbătă, 21 iulie, ora 16.00.

Jurizarea va fi făcută de persoane de specialitate: Cătălina Ciorascu, Claudiu Bulete – compozitor, Mirela Daday – profesor de muzică la Palatul Copiilor din Bucureşti, Florin Neagoie – artist liric, Jennifer Dumitraşcu – câştigător al Trofeului Festivalului la ediţia de anul trecut, Victor Neacşu – câştigător al Trofeului în 2011 la grupă de vârstă, Evelyn Dicu – câştigătoare a locului I în 2008. Ca şi la ediţiile precedente, juriul va fi prezidat de cunoscutul interpret de muzică uşoară Mihai Trăistariu.

Directorul Dana Neagoie a adăugat că „vor fi acordate patru trofee pentru cele patru categorii de vârstă de la secţiunea Interpretare (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani) şi un Trofeu al Festivalului pentru cel mai complex concurent”.