În Polonia, ţară cu care România are trainice relaţii bilaterale, şi în virtutea unui trecut, evocat nu rareori, dar şi a unui prezent, întreţinut prin destule demersuri comune, -politice, diplomatice, militare, culturale, ş.a.m.d.- vor avea loc, cât de curând, alegeri prezidenţiale. Preşedintele în funcţie, Andrzej Duda, candidatul partidului „Dreptate şi Justiţie”, dat favorit, şi-a luat angajamentul, în cadrul unui miting electoral, desfăşurat săptămâna trecută, la Solec Kujawski, să interzică, ideologia LGBT, în şcolile din ţara sa, iterând că numai părinţii pot decide în privinţa educaţiei sexuale a copiilor lor, ca reacţie la afirmaţiile contra-candidatului său, liberalul Rafal Trzakowski, care a introdus elemente de propagandă a homosexualităţii în şcolile din Varşovia, unde acesta este primar. „Părinţii sunt responsabili pentru educaţia sexuală a copiilor. Nu este admisă nici o ingerinţă în modul în care părinţii îşi cresc copiii”, a spus Andrzej Duda. Care a semnat un program, „cardul familiei”, prin care se angajează că nu va permite căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi adopţia copiilor de homosexuali. După ce rivalul său, Rafal Trzakowski, menţionase că este în favoarea parteneriatelor civile între homosexuali, dar nu ar aproba adopţiile. Aşadar, repetăm, preşedintele polonez Andrzej Duda se află în campanie electorală, şi enunţă mesajele pe care le găseşte de cuvinţă. Surprinzător, în acest context, apare gestul lui Dacian Cioloş, care este liderul grupului Renew Europe, în Parlamentul European, de a-l ataca pe preşedintele polonez, nu inabil, cât de-a dreptul riscant: „Luarea la ţintă a minorităţilor nu este o modalitate prin care să câştigi alegerile. Acest populism nu este compatibil cu valorile europene ale toleranţei”. Eurodeputatul Dacian Cioloş, nebănuit de vreo brumă de cultură, scrie împiedicat. Ca să nu spunem gros. Faptul că aplaudă homosexualii, ONG-urile neo-stângiste, şi are deplină consideraţie pentru LGBT, considerate valori pentru Renew Europe, îl priveşte direct şi personal. Alta este problema: în ce calitate a promovat atacul aiuristic la adresa preşedintelui polonez? În calitatea de europarlamentar român –ceea ce ar complica discuţia-, sau doar de lider al Renew Europe, simţindu-se obligat să facă ceea ce a făcut? Înainte de toate o observaţie incomodă: Dacian Cioloş, care conduce partidul Plus, s-a manifestat împotriva referendumului din 2016, pentru redefinirea familiei, prin care o iniţiativă cetăţenească a urmărit consfinţirea prin Constituţie a căsătoriei, drept una între un bărbat şi o femeie. „Diversitatea” îi este regină lui Dacian Cioloş, cu o imagine deformată asupra consecinţelor dure. Dar nu asta interesează acum. Ci altceva. Lecţia Bisericii Catolice –simbol al libertăţii- este încă vie în memoria poloneză. Ea contribuind, în mod semnificativ, la căderea comunismului, restaurarea suveranităţii şi democraţiei în Polonia. Victoria taberei naţional-conservatoare, condusă de Jaroslav Kaczynsky, s-a datorat şi ajutorului din partea mai multor episcopi şi preoţi. Baricadarea pe terenul familiar al ideii naţionale este o problemă a Bisericii Catolice poloneze. Şi de ea, fie că place, fie că nu, celor de la Renew Europe, ar trebui să ţină cont. A fi polonez este una din cele mai neobişnuite şi mai puternice formule de identitate între naţiunile Europei. Şi e greu de găsit o altă identitate naţională care să fi fost definită atât de puternic. Defuncta teorie a suveranităţii limitate, nu i se poate aplica astăzi aceste ţări. Dacian Cioloş, lipsit de respiraţie democratică, n-are de unde să ştie toate acestea, numai că antrenează Bucureştiul, într-o posibilă polemică de care nu are nevoie. Nici acum şi nici altă dată. Dacian Cioloş n-are anvergura necesară, morală în primul rând, pentru a dojeni preşedintele unei ţări, cu care România are, cum spuneam, relaţii de excepţie. Filofrancez cu acte, Dacian Cioloş ne crede o ţară de analfabeţi, căreia îi vinde mărgele de sticlă, în schimbul zâmbetelor de circumstanţă pe care le primeşte, probabil, la Bruxelles.
