Paul Stănescu, vicepreşedinte PSD: Dacă partidul mi-o va cere, voi intra în următorul guvern

0
399

Vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu, lider al organizaţiei judeţene Olt, a declarat, ieri, că ar accepta să facă parte din următorul executiv, după ce Cabinetul Grindeanu ar fi demis în urma unei moţiuni de cenzură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

paul_stanescu_97308500
Paul Stănescu

Paul Stănescu, vicepreşedinte PSD, a declarat la Slatina, că următorul guvern ar trebui format doar din oameni politici „cu greutate”, precizând că şi el ar accepta să facă parte din echipa guvernamentală, „în anumite condiţii”. „Nominalizarea viitorului prim-ministru va fi o chestiune greu de făcut. Vă asigur că va fi un om politic tot din PSD, iar din discuţiile noastre, vrem să fie un guvern în care să avem foarte mulţi oameni politici cu greutate, cu rezultate foarte bune. Am refuzat să intru în acest guvern, dar dacă partidul mi-o va cere, voi intra în următorul guvern. Trebuie să te cheme cineva ca să faci parte din următorul guvern. Voi intra în următorul guvern, în anumite condiţii, nu chiar aşa la prima strigare, pentru că îmi doresc să fie o echipă politică. Oamenii politici au responsabilitate, au fost votaţi şi cred că răspunderea lor faţă de actul de guvernare este mult mai mare. Dacă te duci acolo trebuie să poţi fi tras la răspundere pentru ceea ce faci acolo. Nu te duci doar ca să-ţi scrie în CV sau pe cruce că ai fost ministru”, a afirmat Paul Stănescu.

             Întrebat dacă vizează portofoliul de la Agricultură, Stănescu a declarat că are „un plan, dar nu pot să-l spun, la ora aceasta”. Preşedintele PSD Olt a admis că din următorul guvern dat de PSD şi ALDE ar putea să facă parte şi foşti miniştri din Cabinetul Grindeanu. Petre Daea, Lia Olguţa Vasilescu şi Carmen Dan s-ar putea număra printre ei. „În următorul guvern se pot regăsi miniştri din fostul guvern care au făcut treabă. Aş fi subiectiv să spun cine, se va face o analiză în Comitetul Executiv. Deja sunt trei care au trecut evaluarea şi care pot rămâne şi în următorul guvern. Aceste lucruri se vor discuta cu transparenţă în Comitetul Executiv pentru că este foarte greu şi pentru preşedintele partidului să-şi asume nişte oameni. Orice membru de partid poate să fie ministru”, a declarat Stănescu.

Liderul social-democrat a mai opinat că o guvernare mai eficientă ar putea fi făcută cu o echipă de miniştri mai restrânsă, cu un guvern cu 16-17 portofolii. „Echipa guvernamentală ar trebui strânsă, din 27 de ministere, ar trebuie 16-17. Este punctul meu de vedere, dar orice restructurare a guvernului necesită şi timp, două-trei luni, şi am pierde timpul. Să vedem ce ne spun şi specialiştii”, a mai spus Paul Stănescu.

Paul Stănescu a mai afirmat ieri că negocierile cu UDMR sunt în curs, precizând că Uniunea negociază foarte bine o astfel de asociere. „Nu a fost o discuţie concretă cu UDMR-ul, dar sigur că există negocieri, nu este un secret. Este o negociere şi ştiţi bine că UDMR-ul nu intră într-o alianţă de guvernare până nu negociază nişte lucruri. Sigur că vom discuta toate aceste aspecte. Dacă le putem accepta cererile, probabil că se va concretiza ceva”, a declarat Paul Stănescu.

În ceea ce priveşte susţinerea Uniunii pentru moţiunea de cenzură de miercuri, Stănescu a declarat că vor suficiente voturi pentru schimbarea guvernului. „Nu vine niciun partid la guvernare fără să negocieze. UDMR negociază foarte bine, atunci când e vorba să voteze ceva. Eu sunt convins că PSD, ALDE şi minorităţile vor avea voturi pentru a trece moţiunea. N-am finalizat negocierile pentru moţiune, pentru că aceasta va fi miercuri. E destul timp”, a conchis liderul PSD Olt.