Ford : Birou de Inovaţie în domeniul Transportului Inteligent

0
425


Ford Europa accelerează cercetarea şi dezvoltarea soluţiilor de mobilitate printr-un Birou de Inovaţie în domeniul Transportului Inteligent. Biroul are ca scop dezvoltarea pe termen scurt a tehnologiilor necesare transportului inteligent, concentrându-se în acelaşi timp pe cerinţele specifice ale oraşelor europene. Acest office, dezvoltat în cadrul hub-ului de inovaţie londonez Here East marchează o abordare nouă din punct de vedere antreprenorial, aşezând Ford alături de cei mai buni inovatori din zona comercială, digitală şi academică.

fordFord a anunţat recent că va deschide la Londra un Birou de Inovaţie dedicat Transportului Inteligent care se va concentra pe viitoarele soluţii de transport la nivel european. Noul birou îi va oferi echipei de specialişti ultracalificaţi Ford acces rapid la companii de clasă mondială din zona digitală, la instituţii academice de vârf şi la partenerii deja existenţi. Ţinta este dezvoltarea pe termen scurt a soluţiilor de transport inteligent care rezolvă cerinţele oraşelor mari ale Europei. “Stabilirea unei baze în centrul inovaţiei mobilităţii din Londra pentru echipa noastră aflată în continuă creştere este o mişcare vitală pentru a accelera procesul nostru de învăţare şi dezvoltarea noilor tehnologii. Biroul din hub-ul tehnologic Here East ne va oferi posibilitatea de a stabili colaborări strânse şi de a dezvolta conceptele neconvenţionale de care avem nevoie pentru a răspunde la provocările de transport ale viitorului. În acelaşi timp, ne vom plasa ideal pentru a continua împreună cu partenerii noştri construcţia proiectelor deja existente şi vom avea acces la talentele londoneze de clasă mondială din domeniul digital. Aceşti doi vectori vor fi cheia ambiţiei noastre de a deveni liderul mondial în soluţii alternative de transport”, a declarat Steven Armstrong, vicepreşedinte al Grupului şi preşedinte al birourilor Ford Motor Company din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, la deschiderea London Tech Week.

„Here East este un proiect unic”

ford1Noul birou Ford este localizat în Campusul Here East, construit în cadrul Parcului Olimpic Queen Elizabeth, va beneficia de serviciile a 40 de specialişti şi va fi deschis în a doua jumătate a acestui an. Faptul că este localizat în Londra le va permite cercetătorilor Ford să se afle în imediata vecinătate a proiectelor moderne pe care Ford le derulează în Londra, aşa cum sunt testele cu versiunea hibridă plug-in a lui Transit, care vor fi lansate în cursul acestui an. Reţeaua privată de străzi ale Parcului Olimpic ar putea fi utilizată în viitor în cadrul testelor “Here East este un proiect unic şi oferă spaţiul şi infrastructura necesare pentru zona antreprenorială, pentru business-urile de nivel mondial şi pentru mediul academic, ai căror membri pot să se întâlnească şi să colaboreze în căutarea inovaţiei. Decizia Ford de a se alătura comunităţii noastre de specialişti în tehnologie, start-up-uri şi inovatori, ca parte a strategiei de căutare a soluţiilor inteligente de transport urban, e un punct captivant al dezvoltării întregului campus”, spune Gavin Pool, CEO al Here East Londra.

Centrul de Cercetare şi Inovaţie din Aachen

Campusul găzduieşte deja sediul Universităţii Loughborough, unul dintre cei mai vechi şi mai importanţi parteneri academici de cercetare pe care-I are Ford, dar şi Advanced Propulsion Center (APC), centru cu care Ford a colaborat la studii de cercetare în domeniul propulsiei şi în dezvoltarea proiectului Transit plug-in hybrid. Printre celelalte nume prezente în campusul Here East se numără Plexal Innovation Centre şi UCL Robotics. Noul birou deschis de Ford la Londra completează reţeaua gobală de centre de inovaţie care include Centrul de Cercetare şi Inovaţie din Aachen, Germania, dar şi Laboratoarele Ford Smart Mobility Greenfield din Palo Alto, California, Statele Unite ale Americii.