Craiovean cercetat pentru furtul a 42.600 lei

0
362

hotuConform IPJ Dolj, în cursul zilei de joi, 15 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Craioviţa Nouă au reuşit identificarea autorului unui furt din locuinţă săvârşit în perioada decembrie 2016 – 29.04.2017. Este vorba de apartamentul nelocuit al părinţilor persoanei vătămate Gabriel Laurenţiu N., de 43 ani, din municipiul Craiova, faptă rămasă pentru scurt timp în evidenţa dosarelor penale cu autor necunoscut a secţiei. În urma unor informaţii exploatate de către lucrătorii de  Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova, a fost organizată, joi, o acţiune pe linia furturilor din locuinţă, ocazie cu care a fost identificat, prins şi cercetat autorul faptei, în persoana lui Marius Laurenţiu Bărzoi, de 27 de ani, domiciliat în municipiul Craiova, care a recunoscut comiterea furtului sumei de 42.600 lei din sufrageria respectivei locuinţe. Asta pentru că locuia în apartamentul vecin şi primise un rând de chei chiar de la păgubit, ca să mai ude florile. Prejudiciul a fost  recuperat în totalitate de poliţiştii craioveni şi restituit integral persoanei vătămate. Cercetările continuă în dosarul penal, iar la definitivarea acestora va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.